Poți și tu salva viața unui copil bolnav de cancer!
Articole de la același autor
Mai mulți tineri care au învins cancerul, reuniți în Clubul Temerarilor, au demarat, recent, o campanie de conștientizare asupra acestei boli nemiloase. Susținută de Asociația "Little People România", campania se intitulează "Poți și tu!" și se va desfășura în întreaga țară. Adolescenții Temerari vor vizita pacienți din spitalele din întreaga țară, oferind suport și încurajare copiilor și tinerilor care luptă împotriva cancerului. De asemenea, ei au lansat pe piață brățări galbene, cu inscripția "TEMERARII știu că se poate - Poți și tu!", ce pot fi achiziționate de oricine. Brățările simbolizează tratarea cu succes a cancerului la copii și transmit un mesaj pozitiv, optimist.
Într-un fel sau altul, viața fiecărui om este afectată de cancer. Prin purtarea acestor brățări putem să ne exprimăm solidaritatea față de cei care luptă împotriva cancerului, manifestând o atitudine pozitivă și de încurajare. Brățările sunt împachetate individual, iar pe ambalaj apar două adrese web: www.oncopediatrie.ro, conținând lista completă a centrelor de tratament oncopediatric din România și www.thelittlepeople.ro, unde putem afla despre proiectele Asociației.
Cinci lei cheltuiți cu suflet
Fondurile strânse în urma vânzării brățărilor vor fi folosite pentru sprijinirea programului de asistență a tinerilor pacienți bolnavi de cancer desfășurat de Asociația Little People, accesibil în București, Cluj-Napoca, Timișoara și Oradea, respectiv a activităților clubului Temerarii la nivel național, comunitatea națio-nală a adolescenților români care au învins cancerul: www. temerariiclub.ro.
Brățările pot fi comandate pe internet, la adresa www.potisitu.org fiind disponibile toate detaliile despre comandă și modul de plată și de livrare. Donația simbolică pentru o brățară este cinci lei. Clubul Temerarii numără în prezent 106 membri din 26 de localități din țară și beneficiază de întâlniri regulate, tabere, ieșiri recreative care contribuie la procesul de câștigare a încrederii de sine și de reintegrare în societate.
România, codașă în tratarea copiilor cu cancer
Potrivit dr. Cristian Scurtu, șeful Secției de Oncologie Pediatrică din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Maria Sklodowska Curie", România este codașa țărilor din Uniunea Europeană în privința posibilităților de diagnostic și tratament a copiilor bolnavi cu cancer. De asemenea, este o lipsă acută a personalului medical calificat în oncologia pediatrică, întrucât de aproximativ șase ani de zile nu se mai realizează pregătirea specialiștilor în acest domeniu. Practica medicală arată că un oncolog pentru adulți nu poate lucra ușor cu copiii.
Diagnosticare în stadiu incurabil
În plus, unul dintre motivele pentru care țara noastră înregistrează o rată scăzută de succes în tratamentul bolnavilor de cancer este acela că diagnosticarea se realizează în stadii avansate ale bolii, iar tratamentul nu mai poate obține vindecarea. Abordând problematica importanței diagnosticării precoce a cancerului la copii, conf. univ. dr. Monica Desiree Dragomir, șeful Secției de Oncopediatrie de la Institutul Oncologic "Prof. Dr. Al. Trestioreanu", a utilizat sintagma "diagnostic în stadiu curabil", ceea ce se poate traduce prin "stabilirea diagnosticului de cancer suficient de repede, astfel încât pacientul să beneficieze la maximum de posibilitățile oferite de terapia actuală și să aibă, așadar, șanse maxime de vindecare și risc minim de efecte secundare la distanță".