Copii hrăniți la cantina satului

1989
Copii hrăniți la cantina satului - 7e4720ba85de339040ea7b60d9f74958.jpg
În satele constănțene este sărăcie lucie. Nu o zicem noi, o arată faptele. Sute de copii de la țară mănâncă zilnic o masă caldă la cantina socială a satului. Pentru mulți dintre ei este poate singura masă pe zi, mai ales acum, de când nu mai primesc nici cornul și laptele. Așteaptă cu burțile goale ora prânzului, când merg la cantină, pentru a mânca ceea ce mulți părinți nu le pot pune pe masă acasă.

La Cumpăna, cantina din curtea bisericii hrănește zilnic 71 de copii. Dintre aceștia, 22 au până în șapte ani. "Proiectul nostru, început acum 10 ani de zile, vizează prevenirea abandonului școlar, iar segmentul țintă sunt copiii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani care provin din familii cu probleme sociale și economice. Însă, în ultima perioadă, vin din ce în ce mai mulți și îi primim și pe cei cu vârste mai mici", a declarat, pentru "Cuget Liber", părintele Ion Soare, președintele Asociației pentru Dezvoltare Comunitară Cumpăna.
Potrivit acestuia, în numai trei luni de zile, numărul copiilor care au nevoie de o masă caldă la cantina bisericii aproape s-a dublat. "Au venit mulți copii cu părinți disponibilizați. Chiar zilele trecute a venit o bunică cu nepoții ei, unul de cinci ani și unul de trei ani și jumătate, spunând că mama lor este bolnavă de plămâni, iar tatăl a lucrat în construcții, de unde a fost disponibilizat, și unde a suferit un accident, acum având nevoie de o intervenție chirurgicală. A zis că nu se descurcă și că nu are ce să le dea de mâncare copiilor. I-am primit imediat, că trebuie să-i ajutăm, nu putem să-i lăsăm de izbeliște", ne-a povestit părintele.

Încep să se retragă sponsorii
Tot de la cantină sunt hrăniți și șase bătrâni imobilizați la pat. Pentru că nu are cine să vină să le ia mâncarea, bucătăresele fac cu rândul și le duc în fiecare zi, acasă, porțiile. "Din păcate, și noi am început să ne confruntăm cu probleme. S-a mărit numărul beneficiarilor și sponsorii au început să se retragă, probabil pentru că resimt și ei criza financiară. Aveam un sponsor care, în ultimii trei ani, a venit regulat, aproape lună de lună. Acum nu a mai ajuns la noi din luna septembrie. Avem două aragazuri care merg non-stop și consumăm cam patru-cinci butelii pe lună. Am cumpărat oale și vase mai mari, pentru că deja erau neîncăpătoare celelalte", a mai spus preotul Soare.
Mâncarea este preparată zilnic, iar copiii primesc pe lângă cele două feluri de mâncare gătită, și desert. Miercuri, 20 ianuarie, în ziua în care i-am vizitat noi, meniul de post, așa cum se obișnuiește miercurea și vinerea, era format din ciorbiță de zarzavat, iahnie de fasole și plăcintă cu mere.

La cantina din Viișoara mănâncă aproape toți copiii din sat
În comuna Cobadin situația este și mai gravă. Aici funcționează două cantine sociale, una chiar în Cobadin și una în Viișoara. Inițiativa înființării a aparținut organizației nonguvernamentale World Vision, care a susținut cantina de la Viișoara timp de un an. Ulterior, toate responsabilitățile au fost preluate de primăria comunei și de biserica din Viișoara. "La cantina din Cobadin primesc o masă caldă pe zi aproximativ 60 de copii, iar la Viișoara peste 100, adică aproape toți copiii din sat. Sunt din familii nevoiașe, cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, care merg la școală. Din păcate, în ultima perioadă, mulți oameni se descurcă din ce în ce mai greu și a crescut considerabil numărul solicitărilor pentru a primi hrană de la cantina socială", a afirmat Ecaterina Balea, asistentul social al comunei Cobadin.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1627 secunde