Umilită și lovită de soț chiar în fața copilului

1401
Umilită și lovită de soț chiar în fața copilului - 044cf1a87d426899c41cf55612874364.jpg
O tânără mamă îi cere primarului Constanței să aibă în vedere alocarea unui fond locativ special care să poată fi închiriat (fie și pentru o perioadă limitată), de femeile alungate de la domiciliul conjugal de soți și tați iresponsabili.
Se spune că nu este prea greu să ne pierdem controlul atunci când cineva ne enervează, mai ales dacă acel cineva este membru al propriei familii sau un apropiat. Important este să ne dăm seama că furia este, totuși, un sentiment uman cât se poate de natural și că este omenește ca, la un moment dat, o anume relație să se mai împleticească pe undeva. Totul este să se încerce identificarea problemelor de la care a pornit conflictul, astfel încât inerentele neînțelegeri să nu degenereze în adevărate războaie.
Pe aceste considerente, dar și pe ideea că un cuplu trebuie să-și rezolve singur problemele de familie, mai ales când la mijloc se află și un copil, a mizat și cititoarea noastră, L. Dicanu, în vârstă de 34 de ani. Deși strădaniile ei de a-și salva căsnicia au durat mai bine de opt ani, abia în urmă cu câteva luni a reușit să afle ce se ascunde, cu adevărat, în spatele nervilor revărsați cu atâta furie de soțul ei: multiplele lui aventuri extraconjugale. Iar atunci când certurile aprinse sfârșeau cu lovituri fizice aplicate de soț chiar în fața copilului de numai șase ani, și-a dat seama că lucrurile nu pot continua astfel la nesfârșit.

"M-am lăsat dusă de nas din lipsa unei case!"
"De peste zece ani de zile sunt căsătorită cu un om în care chiar am crezut, de aceea m-am încumetat să fac și un copil, pe care de dorit, numai eu l-am dorit și care acum suferă mai mult decât mine. Trebuie să recunosc că la început am dus-o pe roze. Problemele au început după ce el s-a întors din Spania, unde a muncit aproape patru ani. Și-a deschis aici o firmă cu un prieten care, de asemenea, a muncit cu el în Spania. Apoi și-a făcut obiceiul să lipsească de acasă, pe motiv, chipurile, că merge prin țară după tot felul de materiale. L-am crezut, mai ales că se purta frumos cu noi când se întorcea acasă. Cam prin toamna trecută am aflat de la prietenul lui că soțul meu chel-tuie banii cu tot felul de femei și că el însuși are necazuri la firmă din cauza lui.
Mai mult, acum am aflat că și alți apropiați ai lui știau ce face el, dar m-au lăsat să descopăr singură grozăvia. Culmea este că își asumă aventurile și, în loc de explicații, mă… alintă, nu cu buchete de flori, ca pe amantele lui, ci cu bătăi în toată regula, chiar în fața copilului, reproșându-mi că numai eu l-am dorit. A deschis acțiune de divorț, iar mie și fetiței ne arată ușa, fără să ne asigure un alt spațiu. «O să te descurci tu!» - asta este tot ce aud de la el. Dacă nu m-ar fi lovit în fața copilului, probabil că m-aș fi complăcut în această mocirlă până la găsirea unui spațiu a cărui chirie s-o pot suporta".
Cititoarea noastră știe că în situația ei sunt multe alte mame. Având în vedere că nu are puterea financiară să suporte prețul unei chirii, chiar și pentru un spațiu modest, femeia îi propune primarului Radu Mazăre ca, după modelul locuințelor pentru tineri, să aibă în vedere alocarea unui fond locativ special care să poată fi închiriat, chiar și pentru o perioadă de trei – cinci ani, de femeile aflate în situații disperate.
Considerați că edilul șef al orașului va fi sensibil la o astfel de cerere?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8507 secunde