Este deja de notorietate că o mare parte din secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța arată jalnic și nu au mai fost
renovate de zeci de ani. Recent, un tânăr a publicat pe un site de socializare mai multe fotografii făcute în spital, în timpul unei vizite la bunica lui.
Acesta se arată indignat de starea în care este mobilierul, patul, întregul salon unde este internată femeia și redă poveștile de groază despre gândacii care mișună peste tot.
Conducerea spitalului recunoaște că sunt probleme în multe secții ale unității și că se fac eforturi pentru a reabilita toate saloanele.
"La nivelul SCJU, se derulează un amplu proces de reabilitare și modernizare a secțiilor. În prezent, peste 60 la sută din secțiile spitalului sunt renovate. Din considerente de ordin financiar, dar și pentru că în toate secțiile se lucrează la foc continuu, cu pacienți internați, lucrările de reabilitare nu se pot face", se apără conducerea SCJU.
Managerul Dănuț Căpățână spune că "dotările hoteliere ale unor secții nu sunt la standardele pe care le presupun ultimele norme în domeniu, însă, conducerea SCJU nu a ascuns niciodată acest lucru; din contră, face toate eforturile pentru remedierea acestei situații".
Potrivit acestuia, "personalul medical respectă toate protocoalele și regle-mentările privind dezinsecția și siguranța pacienților". "Acest lucru poate fi verificat de către organismele și instituțiile abilitate să o facă. Deratizarea se face periodic, la intervale stabilite prin protocoalele de lucru. Pacienții și aparținătorii au la dispoziție mijloace legale de a sesiza autoritățile cu competențe în domeniu, inclusiv conducerea SCJU, referitor la acest lucru de care au fost nemulțumiți pe perioada internării", a declarat managerul Dănuț Căpățână.