Principala cauză a nivelului prea mare de trigliceride este obezitatea

161
Principala cauză a nivelului prea mare de trigliceride este obezitatea - trigliceride-1676894776.jpg

Articole de la același autor

Trigliceridele sunt nişte grăsimi care se regăsesc în sânge, ele fiind necesare organismului uman, deoarece îi oferă energia de care are nevoie pe parcursul zilei. În timp ce mâncaţi, caloriile pe care le consumaţi, dar de care organismul nu are nevoie sunt transformate în trigliceride. Când nivelul acestora depășește limita normală trebuie luate măsuri pentru reducerea lor și pentru ca organismul să poată funcționa normal. Specialiştii spun că, în mod normal, nivelul de trigliceride din corpul uman ar trebui să fie sub 150 de miligrame pe decilitru (mg/dl). Dacă valoarea este mai mare de atât, dar mai mică de 199 mg/dl, nivelul este unul la limită, deci încă nu trebuie să vă faceţi griji. Nivelul de trigliceride este considerat crescut când se află între 200 și 499 mg/dl și alarmant când depășește 500 mg/dl.

Pentru a afla care este nivelul de trigliceride din corpul vostru trebuie să vă faceţi o analiză de sânge care se numește profil lipidic. Aceasta se face dimineața, iar pacientul căruia urmează să îi fie recoltat sângele trebuie să nu fi mâncat nimic cu 8-12 ore înainte. De asemenea, acesta trebuie să nu fi consumat nici un fel de băutură îndulcită cu zahăr, inclusiv cafea sau suc, deoarece ar putea influența rezultatul analizelor.

Un nivel ridicat de trigliceride în corp este între 200 și 499 mg/dl sau peste 500. Aceste valori au anumite cauze și prezintă riscuri, dar prin tratament nivelul poate reveni la normal. Principala cauză a nivelului prea mare de trigliceride este obezitatea, dar aceasta nu este singura. O altă cauză frecvent întâlnită este hipotiroidismul, la care se adaugă afecțiunile renale, dar și altele.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2833 secunde