Rolul psihoterapiei în tratarea cancerului de sân

578
Rolul psihoterapiei  în tratarea cancerului de sân - rolulpsihoterapieidrcristinacaza-1411742801.jpg

Articole de la același autor

Cancerul, un verdict nedrept, o condamnare nemeritată care lasă în sufletul pacientului prea multe întrebări retorice: "De ce eu?", "Ce am făcut greșit?". Indiferent de localizare, natura acestuia, vârstă, structura psihică sau stilul de viață al persoanei care primește vestea, impactul poate fi unul devastator.

Astfel, se declanșează comportamente reactive cu conținut negativ și apar disfuncționalități în toate sarcinile vieții persoanei afectate: familie, profesie, social, spiritual.

"Cancerul de sân este un diagnostic invalidant din punct de vedere psihologic și fizic pentru orice femeie, indiferent de momentul vieții în care se află aceasta. Să facem un exercițiu de imaginație privind cum o femeie primește «verdictul cancer». Aceasta pășește împietrită într-un carusel al emoțiilor, retrăgându-se de pe «scena vieții» de până atunci, distorsionând dinamica relațiilor sociale, familiale, de cuplu, abandonându-și serviciul, schimbându-și preocupările și prioritățile, izolându-se.

Uneori poate chiar refuza să își accepte diagnosticul în încercarea de a își proteja familia, de a căuta noi repere și puncte de sprijin, restructurându-se astfel pentru o altă viață. Aici intervine rolul psihoterapiei, o metodă plauzibilă de conștientizare de către pacientă a situației, de exteriorizare a trăirilor negative asociate suferinței, amplificată întotdeauna de intervențiile chirurgicale. Doar astfel se poate evita fuga, negarea, perspectivele sumbre și, în consecință, apariția simptomatologiei afective reactive (depresia, anxietatea, insomnia, atacul de panică)", susține dr. Cristina Cazan, medic specialist în psihiatrie și psihoterapeut la OCH.

Cum ajută psihoterapia

Psihoterapia ajută pacienta cu cancer de sân să aducă într-un plan conștient resursele și motivațiile individuale ("pentru ce lupt?"), metodele reale, proprii de luptă. Ac-ceptarea noii situații reprezintă pasul cel mai important în această strategie orientată împotriva maladiei. Pacienta trebuie să evalueze și să aprecieze corect cu ajutorul terapeutului complexitatea noii situații pentru a-și activa resursele proporțional cu drama prin care trece, să nu abandoneze lupta, să dea conotații optimiste perspectivelor dincolo de ceea ce prezentul pare a fi.

"Gândirea pozitivă, setarea pe obiective optimiste, ar putea explica de ce unii bolnavi de cancer își recapătă sănătatea, în timp ce alții se sting neașteptat în contextul unor prognosticuri comparabile. Ar trebui să acordăm psihoterapiei locul pe care îl merită, atât înaintea cât și după finalizarea intervenției chirurgicale, chiar dacă aceasta este un succes. Psihoterapia alături de familie și de cei care au acces la viața intimă a pacientului oferă un suport afectiv - motivațional permanent pentru persoana afectată, o ajută să, (și aici îl parafrazez pe R.Niebuhr), accepte ceea ce nu poate schimba, să aibă curajul de a schimba ceea ce poate și înțelepciunea de a face diferența dintre ele", a mai adăugat dr. Cristina Cazan.

v v v

La Ovidius Clinical Hospital, pacienții beneficiază de servicii de diagnosticare și tratament care cuprind: probe sangvine specifice, echografie sân, RM sân, examen histopatologic și imuno-histochimic din fragmentele tumorale recoltate prin puncție-biopsie mamară sub control ecografic sau din formațiunea tumorală excizată chirurgical, tratamentul chirurgical al cancerului mamar prin intervenții chirurgicale radicale sau conservative, cu re-construcție mamară în cazurile selecționate, recuperare medicală individuală prin masaj, kinetoterapie și hidrokinetoterapie imediat post-operator și la distanță, supraveghere oncologică post-terapeutică, psihoterapie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4666 secunde