Sânii lăsaţi sunt o consecinţă a sarcinii, nu a alăptării

175
Sânii lăsaţi sunt o consecinţă a sarcinii, nu a alăptării - sani-1663176147.jpg

Articole de la același autor

De-a lungul timpului, ştiinţa a dovedit de nenumărate ori că sânii nu se lasă din cauza alăptării, dar cu toate acestea, foarte multe mame iau decizia să nu îşi alăpteze bebeluşii din cauza fricii de modificări ale aspectului acestora. Specialiştii spun, însă, că este doar un mit care trebuie demontat. De fapt, sânii lăsaţi sunt o consecinţă a sarcinii, care presupune multiple modificări, printre care există şi câteva transformări la nivelul sânilor. Chiar şi aşa, alăptarea nu este responsabilă pentru aceste schimbări. În timpul sarcinii, lactocitele, care sunt celule producătoare de lapte, cresc, iar circulaţia în această zonă devine mai intensă. Aceste lucruri fac ca sânii să devină mai mari, aşa că în momentul naşterii, ei au deja un alt aspect, întrucât urmează că aceştia să fie umpluţi cu lapte, ceea ce duce la întinderea pielii, motiv pentru care are loc şi o creştere a volumului acestora. O astfel de întindere face ca pielea să se lase. Apoi, pielea nu poate să-şi recapete tonusul şi elasticitatea. Datele ştiinţifice disponibile indică faptul că sânii nu se lasă din cauza alăptării. Aceste procese asociate cu sarcina sunt cele care duc la modificări substanţiale ale sânilor. La aceasta se adaugă, desigur, trecerea timpului. Totodată, mulţi oameni de ştiinţă cred că un factor genetic influenţează acest aspect. De fapt, se crede că modificările depind de calitatea pielii mamei, iar lăsarea este mai frecventă la mamele supraponderale, fumătoare sau mai în vârstă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4243 secunde