Și zgomotele respiratorii se diferențiază unele de altele, prin intensitate

Există zgomote respiratorii normale și zgomote supraadăugate. Unele zgomote pot fi percepute, însă, de bolnav și de anturaj, iar altele doar la consultul medical. Zgomotele respiratorii se diferențiază unele de altele prin intensitate, frecvență și durată. De aceea, la examenul pulmonar este de preferat ca pacientul să fie dezbrăcat de la mijloc în sus, deoarece zgomotele provenite de la haine pot crea confuzie în ceea ce privește stabilirea diagnosticului. Firele de păr de pe piept pot genera pocnete, fiind necesară udarea părului sau un contact mai apăsat al membranei stetoscopului cu peretele toracic. În cazul în care este frig sau pacientul este încordat, se poate auzi zgomotul contracției musculare, care este înăbușit, surd sau ca un freamăt.

Potrivit specialiștilor, murmurul vezicular este un zgomot slab, cu o frecvență joasă. Este audibil în inspir, continuă fără pauză în expir și dispare la o treime din expir, acesta putând fi ascultat la nivelul ambilor plămâni. Zgomotul bronșic este mai puternic și are o frecvență mai înaltă, faza sa expiratorie are o durată mai mare decât cea inspiratorie, fiind separate de un interval liber scurt. Zgomotul traheal, în schimb, este cel mai puternic ca intensitate, aspru, cu faza inspiratorie aproximativ egală cu cea expiratorie, fiind audibil în regiunea traheii cervicale. Cert este că zgomotele respiratorii sunt diminuate atunci când fluxul de aer la nivelul căilor aeriene este scăzut, prin obstrucția sau îngustarea lumenului (în astm bronșic, boală pulmonară obstructivă cronică, miopatii) sau datorită transmiterii slabe a sunetelor (în pleurezie, pneumotorax, BPOC-datorită hiperinflației pulmonare).