Tuberculoza sau encefalita pot produce o amnezie progresivă

130
Tuberculoza sau encefalita pot produce o amnezie progresivă - amnezie-1706458883.jpg

Articole de la același autor

Amnezia reprezintă un deficit de memorie, adică de depozitare și de accesare a informației procesate conștient. Cauzele care stau la baza acestei afecțiuni, susțin specialiștii, sunt diferite și pot determina o amnezie tranzitorie sau permanentă. Demența este una dintre principalele cauze de amnezie, la debut, aceasta fiind anterogradă, iar, pe măsură ce progresează, devine retrogradă și se permanentizează. În acest tip de amnezie se încadrează boala Alzheimer, demența frontală, demența din boala Parkinson. Tumorile cerebrale sunt cele care sunt localizate în lobul temporal, în special în peretele ventriculului III sau în cortexul limbic și produc tot o amnezie progresivă. La fel și infecțiile cerebrale, tuberculoza sau encefalita cu virus Herpes simplex produc o amnezie progresivă.

Lipsa memoriei este testabilă cu ajutorul unor scale și seturi de întrebări privind orientarea pacientului la propria persoană, la contextul familial și social, spațial și temporal, precum și la abilitățile de a furniza informații cu caracter general, de a socoti. Deseori, amnezia este dublată de confabulație, adică pacientul creează informații nereale pentru a oferi răspuns întrebărilor la care nu cunoaște/ nu își amintește răspunsul. Medicii spun că amnezia poate fi diagnosticată ușor, clinic, pe baza răspunsurilor pacientului. Pe de altă parte, atunci când nu există un traumatism cerebral cunoscut sau o modificare imagistică, alta decât cea posttraumatică, sunt necesare mai multe investigații de laborator - CT cerebral, care este cel mai potrivit pentru leziunile posttraumatice și RMN cerebral. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4965 secunde