Uleiul de mărar ameliorează durerile musculare şi abdominale

167
Uleiul de mărar ameliorează durerile musculare şi abdominale - uleiul-de-marar-1714395894.jpg

Articole de la același autor

Uleiul esențial de mărar, obținut din semințele uscate de mărar, este extrem de bogat în substanțe benefice, care au efecte pozitive asupra sănătății. În zilele noastre, susţin specialiştii, oamenii îl folosesc pentru proprietățile sale antibacteriene, antifungice, dar și pentru conținutul bogat în antioxidanți. Spasmele musculare, abdominale, ale aparatului respirator ori intestinale vă dau bătăi de cap? Uleiul esențial de mărar calmează spasmele indiferent de natura lor, ameliorând episoadele de tuse, sughițul, durerile musculare ori durerile abdominale. În acelaşi timp, acest ulei esențial are efecte relaxante, și tratează, dar și previne crampele, dar ajută şi la digestie, stimulând sucurile digestive. Totodată, stimulează și glandele salivare, lucru care contribuie, de asemenea, la o bună digestie. În plus, având efecte galactogene, uleiul esențial de mărar sporește lactația și îmbunătățește și calitatea laptelui. Medicii sunt de părere că efectele carminative ale acestui ulei esențial sunt transmise copilului, prin intermediul laptelui de mamă. Așadar, micuțul ar putea fi și el ferit de problemele de natură digestivă, de balonare și flatulență.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4287 secunde