Un copil de 9 ani din județul Brașov care suferea de mai multe afecțiuni a murit în această dimineață după ce fusese externat în urmă cu 2 zile de către medici. Cadrele medicale au scris pe biletul de externare al băiatului că are stare generală bună.
Polițiștii brașoveni au deschis o anchetă, după ce familia unui copil de nouă ani, din Săcele, care a murit acasă, la scurt timp după ce a fost externat din spital, a informat Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, potrivit MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, copilul în vârstă de nouă ani a fost internat, între 5 și 12 mai, în două unități spitalicești din județul Brașov. Copilul a fost externat ultima oară din Spitalul de Boli Infecțioase, cu "stare generală bună", unde fusese internat pentru că avea varicelă, însă sufera și de alte afecțiuni, având glicemie foarte ridicată și obezitate.