Vara, pneumonia face ravagii în rândul copiilor

717
< 1 min citire
În opinia medicilor specialiști, vara și toamna crește riscul de răspândire a infecțiilor. Iar în lunile iulie-septembrie, incidența infecțiilor de orice fel în rândul copiilor, în special a celor cu vârste de până în cinci ani, crește semnificativ. Una dintre cele mai periculoase și răspândite infecții este cea cu pneumococ. În România, rata deceselor este îngrijorătoare, trei copii mor la fiecare minut din cauza pneumoniei. Și asta în contextul în care pneumonia este o boală care poate fi prevenită.
"O pondere însemnată dintre sugari și copii suferă un episod de pneumonie, cu toate că există modalități de prevenție pe care părinții ar trebui să le cunoască. Infecțiile pneumococice includ și alte boli la fel de puternice precum meningita, septicemia, otita medie, sinuzita. Pneumoniile au o incidență de 45 de cazuri/1000 de sugari/an, incidență care se reduce odată cu înaintarea în vârstă", a declarat dr. Doina Pleșca, vicepreședintele Secției de Pneumologie Pediatrică din cadrul Societății Române de Pneumologie.
Mai mult, potrivit medicilor, la copiii mai mici de cinci ani, pneumonia provoacă cele mai multe decese. Singura cale de prevenire este vaccinarea. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 04 Iunie 2011
Stire din  : Cum prevenim rahitismul la copii
Pagina a fost generata in 0.0344 secunde