Agenți economici din Constanța amendați de ITM. Ce probleme au fost descoperite

370
Agenți economici din Constanța amendați de ITM. Ce probleme au fost descoperite - controaleitm3-1497972428.jpg

Articole de la același autor

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța a desfășurat luna aceasta o serie de acțiuni de control și verificare la societățile comerciale care își desfășoară activitatea în județ. Mai mult decât atât, aceștia vor începe, în scurt timp, și controalele pe litoral, echipele de control urmând a evalua activitatea agenților economici în toate stațiunile de la malul Mării Negre.

De data aceasta, însă, verificările au fost efectuate în cadrul campaniei naționale privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul prelucrării și conservării cărnii, prelucrării și conservării peștelui, crustaceelor și moluștelor, fabricării produselor lactate și a brânzeturilor, precum și în domeniul comercializării acestora.

Ca urmare, inspectorii de muncă au verificat un număr de 86 de agenți economici, o parte dintre ei fiind amendați, și în cazul cărora au fost dispuse 58 de măsuri cu termen de remediere a neconformitățlor constatate.

Deficiențele au constat în neacordarea drepturilor salariale, repartizarea programului de lucru în cazul CIM-urilor cu timp parțial. Apoi, o parte dintre patroni nu țin evidența reală a orelor de muncă prestate de salariați, iar dosarele personale ale acestora nu conțin toate documentele prevăzute de lege.

În plus, regulamentul intern nu conține toate categoriile de dispoziții sau nu a fost adus la cunoștința salariaților. O altă problemă face referire la neacordarea repaosului săptămânal.

Aceste controale, a precizat șeful ITM, Eugen Bola, au vizat identificarea angajatorilor care folosesc muncă nedeclarată. Inspectorii de muncă au fost atenți și la contractele individuale de muncă ale salariaților sau dacă ei apar în registrul general de evidență a salariaților. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3023 secunde