Alţi 161 vârstnici sunt premiaţi de Primăria Constanța

243
Alţi 161 vârstnici sunt premiaţi de Primăria Constanța - seniorijpg2-1655814927.jpg

Articole de la același autor

În luna lui Cireşar, un număr de 161 persoane de vârsta a treia vor fi premiate de Primăria Constanţa pentru contribuția pe care au avut-o la viața comunității. Astfel, municipalitatea îi celebrează pe cei care au împlinit 80, 90, 100 de ani și pe cei care sărbătoresc 50 de ani de căsătorie. Începând de miercuri, 22 iunie, persoanele care își serbează vârsta sau aniversarea căsătoriei și au depus cereri în perioada 2 mai -3 iunie vor primi acasă, prin mandat poștal sumele oferite de administrația locală.

De precizat că Primăria Constanța oferă locuitorilor care au împlinit aceste venerabile vârste următoarele sume: 300 de lei seniorilor trecuți de 80 de ani, 500 de lei celor de 90 de ani, 1.000 de lei celor care au împlinit 100 de ani și 300 de lei pentru cei care au petrecut împreună peste jumătate de secol. Pentru a intra în posesia sumelor, constănțenii care se încadrează în criteriile amintite trebuie să trimită adresa de e-mail [email protected] următoarele documente: cerere tip;

copie conform cu originalul a certificatului de naștere; copie conform cu originalul a cărții de identitate; copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie- pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie.

Documentele se pot depune și la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri între orele 8.30-16.30, iar în ziua de joi, între orele 8.30 - 18.30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la numărul de telefon 0241/485.533.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.045 secunde