Amenzi pentru angajatorii care nu măresc salariile minime

236
< 1 min citire
Amenzi pentru angajatorii care nu măresc salariile minime - x-angajatori-1733400638.jpg
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța informează angajatorii care funcționează pe raza județului nostru, că potrivit H.G. nr. 1.506 din 27 noiembrie 2024, începând cu data de 1 ianuarie 2025, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabilește la 4.050 lei lunar. Acesta se stabileşte pentru un program normal de lucru, în medie de 165 ore pe lună, reprezentând 24,496 lei/oră.
„Reamintim că salariul minim brut pe ţară garantat în plată este o sumă stabilită în bani care nu include indemnizații, sporuri şi alte adaosuri.
ITM Constanța precizează faptul că nerespectarea dispoziţiilor legale privind garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 2.000 lei. Pentru sectoarele construcţii, agricol şi industria alimentară rămân în vigoare prevederile O.U.G. nr. 93 din 31 octombrie 2023, pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată”, a precizat inspectorul şef al ITM Constanţa, Marian Becheanu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0627 secunde