Atenţie, se opreşte curentul electric

167
< 1 min citire
Atenţie, se opreşte curentul electric - curent-1603380888.jpg
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții.
Astăzi, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea reţelei de a funcţiona şi a alimenta clienţii în bune condiţii. Astfel, în municipiul Constanţa, între orele 8.00 şi 16.00, sunt afectaţi consumatorii de pe strada Smaraldului şi de pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 173A.
În restul judeţului, între orele 8.30 şi 16.30, sunt anunţate întreruperi în municipiul Medgidia, pe străzile Tudor Vladimirescu, Mărgăritarului, pe tronsonul delimitat de strada Poporului şi canal, Olteniei şi Abatorului, precum şi în localitatea Cobadin, pe străzile Stejarului, Paltinului, Primăverii, Castanilor, Şoseaua Constanţei şi Piaţa Eroilor. De asemenea, între orele 9.00 şi 17.00, se va lucra în localităţile Gârliciu şi Saraiu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 11 Octombrie 2020
Stire din Social : Atenţie, se opreşte curentul electric!
Pagina a fost generata in 0.0952 secunde