Auchan România și-a sărbătorit majoratul! Inovație, sustenabilitate și sprijin pentru economia locală

734
5 min citire
La 18 ani de la deschiderea primului magazin, Auchan Titan, retailerul a dezvoltat o rețea multi-format impresionantă, ajungând la peste 440 de magazine în toată țara, sub brandurile Auchan, ATAC, MyAuchan și Simply. Aceste magazine deservesc zilnic, în medie, peste 350.000 de clienți. Auchan a fost primul retailer din România care a introdus conceptul de discount generalizat, menținându-și promisiunea fermă de a oferi prețuri mici zi de zi. Accentul este pus, în fiecare zi, pe susținerea produselor locale, alimentația sănătoasă și responsabilitatea față de mediu.
 
În primii nouă ani, Auchan s-a concentrat pe extinderea rețelei de hipermarketuri, ajungând la 33 de magazine în 18 orașe până în 2015. În următorii trei ani, a introdus formatele de proximitate și magazinul online, iar în 2019 a deschis primul supermarket. În 2023, compania a finalizat unul dintre cele mai ambițioase și ample proiecte din retail, prin integrarea a aproximativ 400 de magazine MyAuchan în stațiile Petrom. Tot în 2023, Auchan a lansat conceptul de hiper-discount, acum prezent în rețeaua ATAC Hiper Discount. De asemenea, anul acesta a inaugurat primul magazin complet autonom, Auchan Go, și a lansat franciza Simply by Auchan.
Astăzi, Auchan este prezent în toate județele României, având o rețea de 26 de hipermarketuri, șapte hipermarketuri discount ATAC, opt supermarketuri, 395 de magazine MyAuchan (majoritatea în stațiile Petrom), patru magazine Simply by Auchan și o strategie client omnicanal.
„Este un moment de bucurie și de recunoștință pentru toți cei care au contribuit la ceea ce este Auchan România astăzi: angajați, partenerii furnizori și producătorii români, parteneri de dezvoltare și servicii, clienți, comunitate, autorități, concurenți. La 18 ani putem fi mândri că suntem o companie care creează valoare în România pentru români, alături de producători români, implicată în activități de responsabilitate, la nivel local sau național, și că ne-am construit un ADN de comerț sustenabil, cu prețuri mici care susțin cu adevărat puterea de cumpărare, cu game largi care permit o viață mai sănătoasă.
Facem lucrurile din convingere, din suflet, cu multă seriozitate, iar inovația ne-a caracterizat permanent în acești 18 ani, pe toate planurile. Împreună cu toți cei 7.000 de colegi și alături de toți partenerii noștri, rămânem motivați de viziunea noastră de a permite tuturor românilor să mănânce mai bine, să trăiască mai bine și împreună să protejăm planeta. La mulți ani, tuturor!”, a precizat Ionuț Ardeleanu, Director General Auchan Retail România.
 
Sprijin pentru economia locală și producătorii români
Auchan sprijină economia locală prin parteneriate durabile cu producătorii autohtoni. Peste 90% din produsele alimentare disponibile pe rafturile hipermarketurilor sunt furnizate de companii românești, dintre care 1.000 de produse marcă proprie sunt realizate la nivel local. În plus, Auchan a dezvoltat 85 de filiere de produse agro-alimentare românești și colaborează pe termen lung cu 50 de producători români, asigurând clienților produse autentice, de înaltă calitate și cu trasabilitate controlată.
 
Auchan, unul dintre cei mai mari angajatori
Cu o echipă de peste 7.000 de angajați care activează în peste 50 de meserii în ecosistemul Auchan, retailerul este unul dintre cei mai mari angajatori din România. Compania oferă un mediu de lucru incluziv, oportunități de promovare și programe de dezvoltare profesională, având în același timp pachete de beneficii și compensații competitive. Vechimea medie în companie este de opt ani, în timp ce aproape o treime dintre angajați lucrează la Auchan de zece ani. Mai mult, peste 340 dintre aceștia fac parte din echipa Auchan încă de la înființarea companiei. 
 
Sustenabilitate și impact pozitiv în comunitățile locale
Grija pentru mediu reprezintă o valoare centrală pentru Auchan, compania desfășurând numeroase inițiative de sustenabilitate. Printre cele mai importante se numără colectarea și reciclarea a peste 1,2 milioane de litri de ulei alimentar uzat, reciclarea a peste 130 de milioane de ambalaje și salvarea a peste 20 de milioane de produse prin programul Zero Risipă. De asemenea, Auchan a colectat peste 200 de tone de textile pentru donații și reciclare și a dotat 16 hipermarketuri cu panouri fotovoltaice, contribuind astfel la un model de afaceri sustenabil.
 
Proiecte și inițiative marcante
De-a lungul anilor, Auchan a lansat numeroase inițiative inovatoare, printre care se numără instalarea primelor aparate RVM pentru reciclarea PET-urilor (2011), filmul documentar „România Neîmblânzită”, vizionat de 80.000 de spectatori, proiectat în peste 55 de țări din lume și premiat cu Delfinul de Aur la Cannes Corporate media & TV Awards, lansarea programului de colectare a uleiului alimentar uzat (2019), susținerea Turului României printr-un parteneriat cu Federația Română de Ciclism (2019) și înființarea Clubului Mărcilor Emblematice Românești (2020).
În 2021 a fost lansat programul de fidelitate MyCLUB Auchan, folosit în prezent de peste 1,8 milioane de membri. Tot în 2021, în premieră în retail, Auchan a lansat shop-in-shop-urile „O nouă viață”, proiect de responsabilitate socială axat pe economia circulară a hainelor. În 2023, Auchan a creat compania Auchan Renewable Energy pentru a contribui la atingerea obiectivelor climatice, iar în 2024 a inaugurat primul magazin 100% automatizat, Auchan GO, dar și primul magazin aliniat standardelor internaționale privind accesul la cumpărături pentru persoanele cu dizabilități, Auchan Berceni.
 
Despre Auchan România
Auchan România are în portofoliu 440 de magazine, cuprinzând 26 de hipermarketuri clasice, șapte hipermarketuri ATAC Hiper Discount, opt supermarketuri, magazinul inteligetn Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate My Auchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, trei magazine în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro.
Compania a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de peste 1,6 miliarde de euro, oferind locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerț omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse și un concept de discount responsabil, cu toate prețurile mici, în fiecare zi.
 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0525 secunde