Protecția Consumatorilor a amendat 50 de magazine Auchan cu 750.000 lei

255
Protecția Consumatorilor a amendat 50 de magazine Auchan cu 750.000 lei - protectiaconsumatoriloraamendat5-1664819841.jpg

Articole de la același autor

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au efectuat controale în 50 de magazine din toată țara, ale lanțului de hipermarket-uri Auchan, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, se arată într-un comunicat de presă.

Pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:

- 93 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 750.000 de lei;

- 11 avertismente;

- oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valore de aproximativ 42.000 de lei;

- oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 14 de unități.

Iată câteva dintre abaterile de la legislație constatate de comisarii ANPC: comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită; comercializarea unor legume și fructe depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, cu ambalaj deteriorat; comercializarea unor produse care nu erau păstrate în condițiile precizate de producător, cu modificări organoleptice; utilizarea unor ustensile de bucătărie sau echipamente de gătit neigienizate, cu grăsime din abundență; folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar; utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător, cu acumulări masive de gheață, rugină, impurităţi şi chedere deteriorate, lichid de scurgere congelat, resturi alimentare și mucegai; comercializarea unor produse cu starea termică schimbată; existența pavimentului neigienizat și a unor rafturi murdare, în zona de comercializare; existența unor neconcordanţe între prețul produsului la raft față de cel de la casa de marcat.

„Am fost acuzați că facem prea multe controale dedicate unor lanțuri de magazine. Noi nu facem decât unele dedicate dumneavoastră, consumatorilor, pentru a fi siguri că sunteți respectați. Din România nu trebuie doar luați bani, mai trebuie și investit! Trebuie făcută curățenie, ca de Paști, ca și cum această sărbătoare ar fi în fiecare zi. Până atunci, noi vom fi acolo să dăm o mână de ajutor pentru a-i convinge că așa stau lucrurile” – a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3282 secunde