Avertisment de la biologi: “Marea Neagră are tot mai multe specii de vietăți, unele bune, unele mai puțin dorite”
Articole de la același autor
Biologii trag un semnal de alarmă cu privire la schimbările care se petrec în Marea Neagră, dar și în zona de litoral a acesteia. Recent, o specie periculoasă de musculiţe a fost descoperită în Dunele Marine de la Agigea.
Biologul Adrian Bâlbă a explicat de ce au apărut aceste musculițe periculoase și cum afectează noile specii flora și fauna din zonă.
„Cred că este în primul rând vorba de o tropicalizare climatică, practic o încălzire a climei și am avut o iarnă foarte blândă, iarnă care le favorizează menținerea pe timpul rece, adică nu le sterilizează, nu le îndepărtează. Apoi firește că este o circulație foarte puternică și la malul mării și în zona gurilor Dunării și știm, vedem ce se întâmplă cu situația războiului care a împins în zonele costiere foarte mult navigația. Sunt multe modificări, inclusiv foarte multe gunoaie pe dunele de nisip. Bineînțeles că apar și aceste musculițe psihotide, fiindcă undeva seamănă cu moliile. Între ele există și unele ce sug sânge. Este o altă specie, care nu este parazită, nu transmite boli este doar foarte deranjantă și se poate adapta inclusiv în băile noastre”, a explicat biologul la Antena 3.
Pe lângă aceste musculițe, în zona Mării Neagre au apărut și alte specii dăunătoare care ne pot afecta stând la plajă.
“Marea Neagră are tot mai multe specii de vietăți, atât acvatice, cât și în zonele dunelor nisipului, unele bune, unele mai puțin dorite. Între acestea, mai puțin dorite sunt și flebotomii. În cazul acestora care nu sunt periculoase, să facem mai multă curățenie și să ținem o igienă bună a zonelor umede, a băilor, canalizările să fie închise. Iar în cazul flebotomilor, ce pot transmite boli tropicale, trebuie mai multă igienă, trebuie să ne protejăm cu soluții repelente. Citronela este foarte bună, ceva care seamănă cu lămâia. Pusă pe piele, ne protejează foarte bine”, a mai spus Adrian Bâlbă.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 18 Septembrie 2022
Joi, 09 Martie 2023
Vineri, 07 Aprilie 2023
Duminică, 26 Februarie 2023
Miercuri, 11 Ianuarie 2023
Duminică, 18 Decembrie 2022
Miercuri, 07 Decembrie 2022
Vineri, 02 Decembrie 2022
Marţi, 18 Octombrie 2022