Avertizare meteo de ploi torențiale pentru Constanța
277

Articole de la același autor
ANTIFRAUDA IA CU ASALT LITORALUL. IATĂ DOVADA!
30 Aprilie 2015
Cum poți să cumperi de la stat un an de pensie anticipată
18 Aprilie 2015
Meteorologii ne anunță că vremea se strică în toată țara, inclusiv la malul mării, unde vom avea ploi torențiale și descărcări electrice.
În cursul zilei de astăzi, un val de instabilitate atmosferică va cuprinde Transilvania, Muntenia, Dobrogea, Moldova și, local, Oltenia. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie și, pe arii restrânse, căderi de grindină. Canti-tățile de apă vor depăși, local, 15 - 20 de litri pe metru pătrat și, izolat, 30 - 40 de litri pe metru pătrat.
Astăzi, la Constanța, cerul este parțial înnorat. După-amiază sunt așteptate furtuni cu descărcări electrice și ploi torențiale. Vântul va sufla moderat, dinspre sud, cu unele intensificări temporare. Maxima termică va atinge, însă, 20 de grade Celsius. La noapte, va ploua moderat, dar vântul se va domoli. Termometrele vor indica minimum 11 grade. Mâine, va fi mai mult senin, dar în week-end revin câțiva nori.

Top articole din Social
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 28 Aprilie 2015
Marţi, 05 Mai 2015
Luni, 27 Aprilie 2015
Miercuri, 22 Aprilie 2015
Marţi, 05 Mai 2015