Bărbaţi prinşi de poliţişti că vindeau parfumuri contrafăcute

359
Bărbaţi prinşi de poliţişti că vindeau parfumuri contrafăcute - xparfumuri-1659352746.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au depistat în weekend, în parcările unor mari centre comerciale, patru persoane care ofereau spre vânzare parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

Acestea au fost conduse la sediul Direcției Generale Politia Locală Constanța pentru întocmirea actelor premergătoare în vederea predării acestora către Inspectoratul de Poliție Județean Constanța- Serviciul de Investigare a Criminalității Economice. În urma verificărilor întreprinse, au fost ridicate şi predate în vederea continuării cercetărilor un număr de 51 parfumuri. Cei patru bărbați au recunoscut că marfa este contrafăcută și că nu au documente de proveniență. De precizat că bunurile împreună cu persoanele care comercializau în mod ilicit au fost predate lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul IPJ Constanţa. În cazul în care sesizați astfel de fapte, vă recomandăm să nu daţi curs acestor invitații și să sesizați imediat dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Constanța la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail [email protected]

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0043 secunde