Blue Air anunță că reia zborurile, dar nu spune și când

198
Blue Air anunță că reia zborurile, dar nu spune și când - blue-1662570133.jpg

Articole recomandate

Blue Air a anunțat miercuri că va relua zborurile, după ce Administrația Fondului pentru Mediu a decis ridicarea popririi puse pe conturile companiei și eșalonarea datoriei pe 12 luni. Deocamdată nu a fost anunțată și o dată de la care se reiau zborurile. „În decursul zilei de mâine vom reveni cu un comunicat oficial în care vom anunța exact ce zboruri vom relua”, a transmis compania aeriană. Potrivit Blue Air, peste 54.000 de pasageri au fost afectaţi de anularea a 401 curse programate în perioada 6-11 septembrie, potrivit Digi24

„S-a oprit o companie aeriană şi s-a oprit de tot, iar credibilitatea Blue Air a fost puternic zdruncinată. În aceste momente facem o evaluare atentă ca să înţelegem care ne este capacitatea de operare. În decursul zilei de mâine vom reveni cu un comunicat oficial în care vom anunţa exact ce zboruri vom relua, fie cu sprijinul TAROM sau a altor operatori încercăm să aducem acasă pasagerii blocaţi î

Aceştia mai spun că datoriile companiei se ridică la 230 milioane euro, ceea ce înseamnă 50% din totalul veniturilor realizate într-un an normal de operare.

În perioada 6 – 11 septembrie 2022 au fost planificate și anulate 401 zboruri si 54.161 pasageri au fost afectați de anulări, spun reprezentanții Blue Air.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3355 secunde