Primăria Năvodari deschide un cabinet de obstetrică-ginecologie la Centrul de Sănătate

297
Primăria Năvodari deschide un cabinet de obstetrică-ginecologie la Centrul de Sănătate - clinicanouanavodari-1662569227.jpg
Oraşul Năvodari continuă să se dezvolte. Primarul Florin Chelaru a făcut un anunţ care i-ar putea bucura pe toţi locuitorii localităţii, şi anume deschiderea unui cabinet de obstetrică-ginecologie.

Acesta urmează să fie amenajat în cadrul Centrului de Sănătate Năvodari şi este o chestiune de timp până când toate echipamentele necesare vor fi achiziţionate.

„Am primit numeroase solicitări pentru ca în Centrul de Sănătate Năvodari să deschidem un cabinet de obstetrică-ginecologie. Așa că ne-am pus pe treabă și, alături de partenerii noștri, vă putem da această veste grozavă! Proiectul este în valoare de 410.000 lei și constă în amenajarea și dotarea completă a unui cabinet de obstetrică-ginecologie. Contractul a fost semnat, plata a fost efectuată, urmează achiziția tuturor echipamentelor medicale, de la ecograf, colposcop optic, sterilizator autoclav cu osmoză, cardiograf monitor fetal până la întreg instrumentarul și mobilierul medical specific. Mulțumesc Rompetrol pentru susținerea proiectelor, mulțumesc Spitalului Județean și CJC pentru eforturile depuse în a dezvolta Centrul de Sănătate Năvodari. Împreună facem echipă bună pentru sănătatea orașului nostru!”, a transmis primarul Florin Chelaru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.8185 secunde