Care sunt drepturile pacientului asigurat când ajunge "la cuțit"

235
1
Care sunt drepturile pacientului asigurat când ajunge

Articole de la același autor

Pentru a fi supus la metode de prevenție, diagnostic și tratament, cu potențial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către medic, medic dentist, asistent medical/moașă, conform prevederilor, pacientului i se solicită acordul scris. Astfel, acesta are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa.
 
"Consecințele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului. 


În cazul în care se cere consimțământul reprezentantului legal, pacientul trebuie să fie implicat în procesul de luare a deciziei atât cât permite capacitatea lui de înțelegere. 


În cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenția este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să își dea consimțământul, decizia este declinată unei comisii de specialitate. 


Consimțământul pacientului este obligatoriu în cazul participării sale în învățământul medical clinic și la cercetarea științifică. Nu pot fi folosite pentru cercetare științifică persoanele care nu sunt capabile să își exprime voința, cu excepția obținerii consimțământului de la reprezentantul legal și dacă cercetarea este făcută și în interesul pacientului", a explicat purtătorul de cuvânt al CJAS Constanța, Aurelia Rădoi.


Comentează știrea

Claudia
23 octombrie 2015
locuri de munca

CAUTAM COLABORATORI PENTRU POSTARE ANUNTURI!!! Se lucreaza comod de acasa maxim 3 ore pe zi, in functie de abilitati Cerinte: - necesar calculator - conexiune internet - rabdare - cunostinte minime PC - seriozitate - perseverenta - atentie la detalii Nu este necesara experienta. Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin mail. Veti trece mai intai prin instruire apoi daca doriti, o sa incepeti sa lucrati. Program part-time. Important ! Lasati mesajul cu textul " INFO " doar pe e-mail ! Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice. Oferim si solicitam seriozitate! In caz ca nu primiti o lectie din probleme tehnice va rog sa ma anuntati! Raspunsul la informatiile solicitate o sa-l primiti in maxim 24 de ore. Pentru informatii trimiteti textul ,,info’’ pe adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 03 Octombrie 2015
Stire din Sport : Clipe grele pentru un fotbalist celebru
Joi, 09 Iulie 2015
Stire din Monden : Leo Iorga, o nouă operație!
Miercuri, 08 Iulie 2015
Stire din Politică-Administrație : Victor Ponta s-a întors în țară
Pagina a fost generata in 2.0248 secunde