Cât de sănătoase sunt carnea și mezelurile din comerț

428
Cât de sănătoase sunt carnea și mezelurile din comerț - controalecarne1-1374768054.jpg

Articole de la același autor

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a derulat, în trimestrul al doilea 2013, numeroase controale privind calitatea, modul de comercializare și de etichetare a produselor din carne existente la comercializare. În total, au fost verificați 2.097 de operatori economici din întreaga țară, iar la 1.706 au fost constatate deficiențe privind calitatea, modul de comercializare și de etichetare a produselor. 123 de tone de produse din carne au trecut prin mâinile comisarilor OPC, din care aproximativ 28 de tone nu se încadrau în prevederile legale privind protecția consumatorilor și au fost prelevate 94 eșantioane de produse din carne.

În urma controalelor, reprezentanții ANPC au dispus oprirea definitivă de la comercializare a 3,2 tone de produse din carne, produse improprii consumului uman prin parametrii neconformi și cu data durabilității minimale depășită. De asemenea, au fost retrase temporar de la comercializare 21 de tone de produse din carne, până la remedierea neconformităților constatate. Au fost aplicate 1.896 de sancțiuni contravenționale din care 1.152 amenzi în valoare totală de 3.658.400 de lei și 744 de avertismente pentru încăl-carea reglementărilor privind protecția consumatorilor.

"Calitatea alimentelor este esențială pentru fiecare dintre noi. Trebuie ca alimentele pentru care am plătit să conțină ingredientele înscrise, să fie depozitate corespunzător astfel încât să corespundă nevoilor noastre. În această perioadă economică, operatorii economici trebuie să mențină calitatea produselor pentru a-și fideliza clienții și a crește încrederea consumatorilor", a declarat Bogdan Cristian Nica, președintele ANPC.

Apă, sare și amidon în loc de carne

Comisarii au găsit fleică de porc pe eticheta căreia scria "tranșată și degresată" care, de fapt, conți-nea 60 la sută grăsime, fripturi de porc ambalate cu prea multă zeamă scursă în ambalaj, salam de vară cu conținut de proteine totale de 12 la sută, în loc de minimum 15 la sută, parizer cu carne de curcan cu proteine totale de 9 la sută față de minimum 11 la sută, carne preparată amestec cu doar 11 la sută proteine totale, în loc de minimum 14 la sută.

De asemenea, s-au descoperit în galantare numeroase produse de carne care conțineau mai multă apă decât carne. Mai mult de o treime din eșantioanele de produse din carne prelevate de pe piață au prezentat conținut de umiditate depășit cu până la 31 la sută față de limitele maxime.

În județul Constanța, comisarii OPC au găsit la vânzare "Cârnați Cabanos Extra" produs și în Călărași care prezentau conținut de apă de 56,43 la sută, mai mare decât cel specificat de lege (50 la sută), parizer de pui produs în județul Prahova, cu un conținut de apă de 77,03 la sută față de maximum 70 la sută prevăzut de lege. De asemenea, cârnații Cabanos aveau un conținut mult prea mare de amidon.

Sfaturi pentru consumatori

l La cumpărarea produselor din carne acordați atenție deosebită la aspectul produsului, atât la exterior, cât și în secțiune, dacă este posibil;

l Nu achiziționați produsele la care suprafața este mâzguită, lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai, produse cu miros și culoare modificate, consistență nespecifică sortimentului, cu grăsime acumulată sub membrană, aspect de vechi etc;

l Urmăriți modul de etichetare al produselor din carne, nu cumpărați produse preambalate neetichetate, iar pentru cele comercializate vrac este obligatorie înscrierea, la locul de comercializare a datei durabilității minimale sau datei limită de consum și a ingredientelor alergene;

l Refuzați produsele din carne pen-tru care aveți îndoieli privind calitatea și modul de informare prin etichetare;

l Refuzați produsele din carne pe care nu este înscrisă data durabilității minimale sau data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depășită;

l La cumpărarea produselor alimentare și, implicit a produselor din carne, solicitați și păstrați bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriți să reclamați calitatea ori siguranța unui produs;

l Nu cumpărați produse din carne din locuri neautorizate; comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare și comercializare și nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificați tranzacția comercială și riscați să achiziționați un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4725 secunde