Ce implică realizarea ITP-ului peste hotare, pentru o mașină înmatriculată în România

267
Ce implică realizarea ITP-ului peste hotare, pentru o mașină înmatriculată în România - itpaltatara-1618942174.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții Registrului Auto Român au precizat faptul că, așa cum în România pot fi realizate inspecțiile tehnice periodice pentru vehiculele înmatriculate în alte state europene, tot așa și vehiculele înmatriculate în țara noastră se pot prezenta în stațiile ITP din alte state pentru verificările periodice.

„Astfel, din punct de vedere practic, cei aflați în această situație trebuie să se intereseze la nivelul autorităților statului unde se află vehiculul a cărui ITP expiră sau chiar în cadrul unor stații autorizate de ITP din acel stat membru, dacă se poate efectua ITP la vehicule înmatriculate în alte state membre, cu eliberarea documentelor legale doveditoare. De asemenea, ar fi util să se solicite informații și la societatea de asigurări unde este asigurat vehiculul în cauză cu privire la recunoașterea acestor ITP în cazul implicării acestuia în evenimente rutiere”, au precizat reprezentanții RAR.

În cazul expirării ITP-ului, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu modificările și completările ulterioare se suspendă de drept înmatricularea vehiculului respectiv.

„Având în vedere faptul că la acest moment dat nu există o soluție europeană agreată și general valabilă cu privire la efectuarea ITP, la revenirea în România vehiculul va trebui să fie supus efectuării ITP în cadrul unei stații autorizate sau a unei reprezentanțe teritoriale RAR, în baza legislației naționale, deoarece vehiculul respectiv nu va figura înregistrat cu ITP valabilă în baza națională de date (cu toate implicațiile legale) chiar dacă dovada privind efectuarea ITP emisă de alt stat membru este încă în termen de valabilitate”, au mai subliniat reprezentanții registrului. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4818 secunde