Ce le punem în pachețel școlarilor? Sandvișuri cu zeci de E-uri și gustări nesănătoase

323
Ce le punem în pachețel școlarilor? Sandvișuri cu zeci de E-uri și gustări nesănătoase - fotofondpachetelscoala1-1583701543.jpg

Articole de la același autor

Sandvișurile sunt mereu salvarea atunci când suntem pe fugă și nu avem timp să pregătim ceva de mâncare. Ele ajung și în ghiozdanele școlarilor și deseori țin loc chiar și de cină. Dar, în funcție de ce punem în ele, sandvișurile pot fi adevărate bombe de chimicale. 


În chifle, în batoane, în felii de pâine, cu șuncă, cu salată, indiferent de preferințe, sandvișurile fac parte din alimentația noastră de zi cu zi. Și mai ales sunt favoritele copiilor. Iar mulți dintre noi le oferim și în pachețelul pentru la școală, tocmai pentru a-i feri de chips-urile, snacks-urile sau alte pachețele nesănătoase. Din păcate, ajungem astfel să le oferim zeci de E-uri otrăvitoare. 


Așa că, dacă alegem să facem un sandviș simplu, dar gustos, cu pâine, brânză topită și mezeluri, reușim să adunăm între două felii de pâine chiar și 29 de E-uri. 


Asociația pentru protecția consumatorilor InfoCons a realizat mai multe teste comparative, din care a reieșit că sandvișurile noastre conțin de la carmin, dextroză, amidon de cartofi, nitrit de sodiu, acetat de sodiu, acetat de calciu, acid lactic, acid ascorbic, ascorbat de sodiu, erithorbat de sodiu, lecitină din soia, acid citric, citrat de sodiu, până la caragenan, trifosfați de sodiu și potasiu, mono și digliceride ale acizilor grași, esteri poliglicerici ai acizilor grași, monoglutamat de sodiu și ribonucleotide disodice. 


Sfatul specialiștilor și medicilor este ca, atunci când pregătim un sandviș, să ne limităm la ingrediente cât mai sănătoase și să nu ocolim legumele. Brânza topită ar trebui complet exclusă din alimentația copiilor, la fel și mezelurile. Optați mai ales pentru friptură, de pui, de porc, de vită, care, tăiată sau desfăcută fâșii, poate sta foarte bine pe o frunză de salată așezată o felie de pâine integrală, unsă cu muștar sau cu unt, după preferințe. Deasupra puteți pune o felie subțire de cașcaval, dar, din nou, ocoliți variantele de felii topite, și neapărat castraveți, roșii sau ardei grași, cum știți că le place micuților. 


"Este foarte important să citim eticheta atunci când facem cumpărături, mai ales pentru copiii noștri. De multe ori ne gândim că dacă un fel de mâncare este făcut de noi, și nu cumpărat, este mai sănătos. Fiecare ingredient pe care îl consumăm într-un sandviș are, la rândul său, un număr de aditivi alimentari de care trebuie să ținem cont. Pe lângă acesta, putem adăuga și celelalte alimente sau sucuri consumate în ziua respectivă și realizăm că avem un număr destul de mare de E-uri, multe dintre ele fiind aceleași în mai multe alimente și pe care le ingerăm de trei, patru, cinci ori sau mai mult și astfel doza de consum ajunge să fie periculoasă", explică Sorin Mierlea, președintele InfoCons.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3537 secunde