Produsele de patiserie nu mai sunt ce-au fost odată. Cu doar 2,5 lei, te hrănești cu un pumn de E-uri, dar măcar ai burta plină. Un simplu covrig polonez cumpărat dintr-un supermarket din Constanța conține, în loc de făină, zahăr, drojdie și nucă, o întreagă listă de ingrediente cu denumiri dintre cele mai ciudate.
O banală rețetă de covrig polonez a ajuns să fie o adevărată formulă chimică. Iată lista ingredientelor: aluat (făină albă de grâu), margarină - uleiuri vegetale (rafinate, rafinate parțial, hidrogenate de: palmier, floarea- soarelui, rapiță), apă, emulsifianți: lecitină de soia, monodigliceride ale acizilor grași, sare iodată, acidifiant acid citric, conservanți acid scorbic, sorbat de potasiu, antioxidant alfa tocoferol, aromă, colorant caroteni, apă, oțet, sare iodată, sirop de zahăr (apă, zahăr, rom), aluat (făină albă de grâu), apă zahăr, premix, adică făină albă de grâu, gluten din grâu, emul-sifianți: stearoil 2 lactilat de sodiu, mono și digliceride ale acizilor grași, corector de aciditate carbonat de calciu, zer praf, sare iodată, dextroză, aron zahăr, lactoză, colorant caroteni), margarină (uleiuri vegetale rafinate și hidrogenate, apă, emulsifianți lecitină de soia, mono și digliceride ale acizilor grași, sare, acidifiant acid citric, conservanți acid scorbic, sorbat de potasiu, aromă naturală identică de unt, colorant beta caroten, antioxidant alfa - tocoferol), drojdie, ulei rafinat de floarea-soarelui, aromă de lămâie, sare iodată), miez nucă.
Este drept că respectivul covrig, care pare mai mult rezultatul unor experimente chimice decât al unui patiser, are un termen de garanție mult mai mare decât al produselor pe care le facem noi în casă. Este mai pufos și chiar mai gustos decât ce putem să coacem noi, dar ceea ce nu știm este că aceste adaosuri sunt foarte periculoase.
"Furnizori" de boli grave
Medicii nutriționiști nu văd cu ochi buni aditivii, adaosurile și coloranții alimentari, chiar dacă acestea schimbă radical aspectul alimentelor și prelungesc termenul de expirare. Specialiștii consideră că E-urile sunt adevărați "furnizori" de boli grave.
"Sunt 10 categorii diferite de E-uri, iar denumirea coloranților artificiali și a adaosurilor alimentare este generată de faptul că sunt utilizați pe teritoriul Europei. Anual, comisii naționale și internaționale le verifică și, uneori, le scot definitiv de pe piață după ce le sunt studiate efectele nocive. Din păcate, acestea se acu-mulează în organism și, indiferent de formă sau origine, provoacă afecțiuni dintre cele mai grave. Sunt studii care arată chiar relația strânsă dintre aceste substanțe și cancer sau grave dezechilibre hormonale și digestive în cazul adolescenților care le consumă în mod frecvent", a declarat, pentru "Cuget Liber", dr. Virgil Stroescu, medic endocrinolog, specialist în nutriție.