Ce se întâmplă cu Spitalul de Infecţioase?„Eu lupt pentru deschiderea lui, dar nu în orice condiții!”

1535
În numărul anterior al cotidianului „Cuget liber” relatam că medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (SCBI) Constanța își manifestă îngrijorarea vizavi de redeschiderea unității sanitare, în condițiile în care au aflat că structura de rezistență a clădirii a fost afectată puternic. Ca urmare, a precizat unul dintre specialiști, dr. Cora Mitroi Maxim, se preconizează că spitalul va funcționa pe viitor cu un număr redus de paturi. În aceste condiții, a subliniat infecționistul, tăindu-se paturi, nu numai bolnavii vor fi afectați direct, vor avea de suferit și contractarea cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, dar și personalul.

La două luni de la incendiul devastator survenit la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, toată lumea așteaptă cu nerăbdare ca unitatea să își redeschidă porțile pentru pacienți. Dacă în urmă cu câteva săptămâni, directorul interimar al SCBI, dr. Claudia Cambrea, preciza că este posibil ca spitalul să poată primi, din nou, pacienți, de la 1 decembrie, iată că lucrurile nu stau tocmai așa. Din păcate, 1 decembrie era un termen optimist, întrucât, la acest moment, încă mai sunt destule lucruri de făcut şi până anumite lucrări nu sunt finalizate, nu au cum să deschidă.

„Eu sper să putem deschide începând cu data de 20 decembrie, cu aproximativ 47 de paturi. De ce atât de puţine? Le-am explicat şi colegilor mei. Noi, până acum, aveam un număr de paturi pe nişte normative vechi, normative care s-au schimbat în anul 2016, deci trebuie să ne adaptăm normativelor noi și asta înseamnă și reducere de paturi. De aceea am și insistat foarte mult că avem nevoie nu doar de modular pe spitalizare de zi, ci și de spitalizare continuă, dar știți cum este, lucrurile durează. Le-am explicat colegilor medici că, atunci când a ars terapia intensivă la Piatra Neamț, care a luat foc în noiembrie, modularul de terapie intensivă s-a deschis abia în septembrie. Apoi, pavilionul de la «Matei Balș» a ars în februarie și în noiembrie încă nu era deschis. La noi este o situație particulară, într-adevăr, pentru că avem o singură clădire aici, este monobloc, dar, se pare că este afectată structura de rezistență, acolo unde a ars partea de ATI, și de aceea nu ne permitem să ne extindem pe toată clădirea. În urmă cu o săptămână au fost recoltate probe care au fost trimise la laborator, ca să vadă exact dacă este afectată sau nu structura de rezistență și cât de puternic. Au luat probe de prin pereți și din zonele afectate de incendiu, dar și din cele neafectate. Nu știu cât de repede vom primi rezultatele”, a explicat medicul.

Vor primi celelalte etaje undă verde de funcționare?

Oricum, există riscul ca structura să fie destul de afectată, iar în aceste condiții este posibil ca nici etajele celelalte să nu primească undă verde de funcționare. „Știm că sunt puține paturi, cele cu care vom funcționa, dar nici nu mai putem risca. Ați văzut, lucrul acesta cu oxigenul nu a fost cunoscut foarte bine. Este un consum extraordinar de mare, se impregnează peste tot și riscul de incendiu este mare. Vă dați seama, la o clădire care a trecut printr-un astfel de eveniment nu îți mai poți permite să deschizi oricum. Eu am zis mereu că lupt pentru deschiderea spitalului, dar nu în orice condiții. Deci, trebuie să fie condiții de maximă siguranță pentru personal, dar și pentru pacienți”, a declarat dr. Cambrea, pentru „Cuget liber” .

Medicul a precizat că, în aceste condiţii, oricât de mult şi-ar dori să deschidă cu mai multe paturi, într-o primă etapă se mulțumeşte cu puține, numai să funcționeze. Ea a subliniat că nu este rea-voință şi că ştie că unii dintre colegi au tot felul de temeri, inclusiv că nu li se vor mai prelungi detașările. „DSP-ul ne-a transmis că ni se poate da aviz pe tronsonul care nu a ars, dar pe de altă parte, ISU ne-a întrebat dacă avem curaj să funcționăm într-o clădire în care nu știm dacă siguranța ei este afectată sau nu. Așa că a trebuit să așteptăm diverse avize, diverse expertize, care, oricum, s-au făcut într-un regim de urgență maximă. Lucrurile s-au mișcat repede, dar lumea trebuie să înțeleagă că acestea durează”, a completat directorul.

În concluzie, dacă nu reușesc să deschidă în data de 20 decembrie, conducerea speră ca acest lucru să se întâmple în cursul lunii ianuarie. Pentru început, se va drumul la partea de HIV, pentru că pe acești pacienți nu îi asistă nimeni, la acest moment. Apoi, se va da drumul la spitalizarea de zi, farmacie, laborator.

Referitor la modular, din clipa în care se semnează toate contractele, în maximum trei luni va fi inaugurat. „Desigur, ne-am dori cu toții să deschidem mai repede, dar sunt pași de urmat și nu se poate sări nici o etapă în situația în care ne aflăm noi. De ce? Pentru că spitalul trebuie deschis în condiții de maximă siguranță pentru toată lumea”, a încheiat dr. Cambrea. 



Pagina a fost generata in 1.047 secunde