Dreptul civil este acea ramură a dreptului care reglementează
relațiile patrimoniale și nepatrimoniale dintre persoanele fizice și/sau
juridice. Mai exact, dreptul civil acoperă o gamă largă de situații precum:
succesiuni, executări silite, contracte de vânzare-cumpărare, relațiile de
familie precum: divorț,
partaj, domiciliul minorului, custodie și altele. Un avocat specializat în
drept civil vă poate oferi servicii de consultanță și reprezentare în oricare
dintre aceste situații.
Sunt nenumărate cazuri în care un
avocat de
drept civil din Timișoara vă poate ajuta, însă, de multe ori,
oamenii evită să ia legătura cu acesta fie din motive financiare fie crezând că
problemele pe care le au nu necesită ajutorul unui avocat. Este foarte
important ca atunci când vă confruntați cu o problemă juridică, indiferent de
natura ei, să apelați la ajutorul unui specialist pentru a evita agravarea
problemei. Iată câteva situații în care vă poate ajuta un avocat bun de drept
civil:
Divorț – Este cea mai comună problemă cu care oamenii se prezintă în fața
avocatului. De multe ori soții nu reușesc să cadă de comun acord asupra
divorțului și atunci sunt nevoiți să apeleze la un avocat specializat în
divorț. Acesta se va ocupa de toate actele necesare demarării procedurii și vă
va ajuta la stabilirea domiciliului minorului, dacă există, sau la stabilirea
pensiei alimentare. După aceea, vă poate ajuta și în cadrul procesului de
partaj unde vor fi necesare expertize pentru stabilirea masei partajabile și a
cotelor ce revin fiecărui soț.
Dreptul familiei și violență domestică – Din păcate violența domestică este
încă prezentă în foarte multe familii din
România. Dacă sunteți victima abuzurilor fizice, sexuale, verbale ale
partenerului de viață atunci trebuie neapărat să apelați la un avocat bun în
dreptul familiei și violență domestică. Este crucial să faceți acest lucru cât
mai repede deoarece astfel de situații pot scăpa foarte ușor de sub control și
riscați ca lucrurile să se agraveze. Un avocat bun vă va spune ce trebuie să
faceți pentru a obține, dacă este cazul, un certificat medico-legal sau un
ordin de protecție.
Tranzacții imobiliare – Deși poate părea un lucru extrem de simplu, achiziționarea
unui imobil se poate transforma foarte ușor într-un coșmar. Un avocat
specializat în drept imobiliar vă va oferi asistență și sfaturi cu privire la
procesul de achiziționare sau vânzare a unei proprietăți, de la negocierea
contractului și până la finalizarea tranzacției. Acesta poate identifica
problemele și riscurile potențiale și vă poate oferi soluții juridice pentru a
vă proteja investiția.
Succesiuni – Dezbaterea succesiunii poate fi un proces foarte complex care
necesită experiență și cunoștințe juridice specializate. În cazurile în care
există mai mulți moștenitori care nu se află în relații bune unii cu ceilalți
și nu sunt de acord cu împărțirea bunurilor, va fi necesar ca dezbaterea
succesiunii să se facă în instanță. Dacă vă aflați în această situație, apelați
la un avocat bun în succesiuni din Timișoara pentru a vă asigura că drepturile
dumneavoastră succesorale sunt respectate.
Daune accidente rutiere – Din ce în ce mai dese, accidentele rutiere provoacă
anual foarte multe victime. Dacă ați fost victima unui accident rutier în
Timișoara, luați cât mai repede legătura cu un avocat specializat în accidente
rutiere. Un avocat bun vă va reprezenta iar dumneavoastră aveți șansa să
primiți despăgubiri pe măsura prejudiciului suferit.
Executări silite – Și acesta este un domeniu care se află sub cupola dreptului
civil. O executare silită vă poate pune în dificultate financiară pe termen
lung dacă nu o contestați, iar pentru a face acest lucru aveți nevoie de un
avocat bun în executări silite.