Centre de zi şi Locuințe Protejate, la Băneasa

171
Centre de zi şi Locuințe Protejate, la Băneasa - caravana2-1647545421.jpg

Articole de la același autor

Şi luna aceasta, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța continuă implementarea proiectului „Dizabilitatea nu este o barieră”. În acest sens, a fost organizată o nouă caravană, care are ca scop informarea, conștientizarea și implicarea autorităților locale în procesul de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități prin dezvoltarea de servicii alternative, precum Locuințele Protejate și Centrele de zi de recuperare.

În acest context, săptămâna aceasta, echipa DGASPC a continuat întâlnirile cu reprezentanții primăriilor, școlilor, Poliției și toate persoanele cu putere de decizie la nivelul unităților administrativ teritoriale din localitățile Aliman și Rasova. Aici, populaţia va beneficia de serviciile care vor fi oferite în cadrul Centrului de zi ce se va înființa în localitatea Băneasa, alături de patru Locuințe Protejate.

„Reformăm tot ceea ce înseamnă sistem de protecție socială, în sensul în care se închid centrele de plasament de mare capacitate destinate copiilor, iar centrele pentru persoane cu dizabilități vor avea o capacitate redusă până la 50 de locuri”, a declarat Marin Ristea, expert conștientizare și facilitare comunitară. Pe lângă Locuințele Protejate și centrul de zi din localitatea Băneasa, serviciile se vor extinde și în Chirnogeni, Topraisar, Nicolae Bălcescu și Negru Vodă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5136 secunde