Cine poate beneficia de ajutorul de deces

2777
1
Cine poate beneficia de ajutorul de deces - ajutordeces1362922889-1362956330.jpg

Articole de la același autor

În fiecare zi, zeci de persoane calcă pragul Casei Județene de Pensii pentru a beneficia de ajutorul de deces acordat de statul român. Suma de 2.170 de lei este menită să acopere cheltuielile cu înmormântarea și este dată numai pe baza facturilor. 


"Ajutorul de deces se acordă tuturor pensionarilor, dar și celor care au contract de asigurare cu Casa de Pensii. Cei care lucrează în mediul privat pot primi acest ajutor de deces în același cuantum, iar firmele își pot compensa ulterior suma respectivă de la Casa de Pensii prin declarațiile lunare pe care le depun", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul executiv al Casei Județene de Pensii Constanța, Cristina Samoilă. 

Conform legislației în vigoare, ajutorul de deces se acordă, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau al unui membru de familie care nu are un drept propriu de asigu-rări sociale și se află în întreținerea titularului la data decesului, unei singure persoane ca-re face dovadă că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moștenitorul în condițiile dreptului comun sau în lipsa acestora, orice altă per-soană care dovedește cu acte că a suportat cheltuie-lile ocazionate de deces. Dreptul asi-guraților la ajutor de deces nu este condiționat de îndeplinirea unui stagiu de cotizare.

Dosarul pentru acordarea ajutorului de deces tre-buie să conțină cererea tip pentru persoanele asigurate cu contract sau declarație de asigurare sau cerere pentru plata ajutorului de deces pentru pensionari, certificatul de deces în original și copie, actul de identitate al solicitantului în original și copie, actele de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de moștenitor, tutore, curator, în original și copie, acte din care să rezulte că s-au suportat cheltuieli ocazionate de deces, certificatul de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap.

Un singur beneficiar și un singur plătitor

Ajutorul de deces se achită de un singur plătitor de drepturi de asigurări sociale, acesta având obligația ca, după efectuarea plății, să înscrie pe versoul certificatului de deces original, mențiunea "ACHITAT", data, semnătura și ștampila.

Actele necesare obținerii aju-torului de deces se depun la Casa Județeană de Pensii, de pe str. Decebal nr. 13C, Ghișeul Plăți Beneficii, tel. 0241/694.859, program de lucru cu publicul luni, marți, joi și vineri, între orele 8,30 și 16,30, miercurea, între 8,30 și 18,30.


Comentează știrea

Pret mic
15 septembrie 2013
Pret mic

Captivant si instructiv relatarea dumneavoastra! Este multumitor sa aflipostari originale si diferite. de vreme ce aminteam de diversitate, pentru cei curiosi, am descoperit un blog cu articole generale - imbracaminte, pastile de slabit, laptopuri, tablete, telefoane, electronice si o multitudine de alte obiecte la preturi foarte mici, dar de o calitate buna.Ce este interesant pe acest site este faptul ca aduna la un loc toate reducerile din magazinele online de pe piata, chiar si cele ale unor branduri renumite. www.bazargorj.ro Pret mic http://www.bazargorj.ro

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 19 Septembrie 2012
Stire din Social : Banii pentru pensionari, abia la anul!
Pagina a fost generata in 1.6762 secunde