Cine și în ce condiții va primi ajutorul pentru încălzire

1441
1
Cine și în ce condiții  va primi ajutorul pentru încălzire - ajutoareincalzire-1314543099.jpg
Toamna aproape bate la ușă, așa că Ministerul Muncii a așternut pe hârtie proiectul de Ordonanță de Urgență prin care reglementează cine și în ce condiții va primi, din acest sezon rece, subvenția la căldură. Cadrul legal trebuie pus la punct în cel mai scurt timp, pentru a respecta acordul încheiat cu FMI, prin care guver-nanții noștri și-au luat angajamentul că vor elimina subvenția de 45% din prețul combustibilului utilizat în termocentrale, respectivul ajutor bănesc acordat de stat fiind considerat prea mare.

Conform proiectului propus de ministerul de resort, vor avea dreptul la ajutorul pentru încălzire doar așa numiții "consumatori vulnerabili" (astfel sunt numiți cei care, din motive economice, de sănătate sau de vârstă, nu vor putea să mențină în locuință o temperatură de 21 de grade Celsius pe timpul iernii), dar numai în anumite condiții.

Căldură aproape moca pentru cei mai săraci

Primul criteriu avut în vedere de guvernanți este cel financiar, intenția fiind să primească ajutorul financiar doar cei nevoiași. Vor avea dreptul la subvenție familiile ai căror membri au un venit net mediu lunar de până la 786 lei și persoanele singure cu un venit net lunar sub 1.082 lei. În plus, valoarea subvenției va fi invers proporțională cu venitul: cu cât e mai mic salariul, cu atât e mai mare subvenția. De exemplu, în cazul familiilor cu un singur întreținător, care câștigă aproximativ 600 de lei (ceea ce înseamnă, la o familie cu doi copii, un venit net mediu de circa 150 de lei), factura la căldură va fi compensată în proporție de 90%. În schimb, în cazul persoanelor singure și a familiilor ai cărei membri au un venit net lunar cuprins între 615 și 786 de lei, compensația va fi de doar 5%.

Ordonanța prevede, de asemenea, că și autoritățile locale pot acorda ajutoare pentru încălzirea locuinței, în completarea celor de la bugetul de stat. Dar și valoarea acestora este stabilită, procentual, în funcție de venitul beneficiarilor. Astfel, pentru

cei mai sărmani, primăriile vor putea acorda o subvenție de 7% (com-pensarea totală, ce include și ajutorul de la stat, ajunge la 97%), în vreme ce, pentru consumatorii ce ating pragul de sus al limitei de venit, subvenția de la primărie poate fi de 63% (însumând o subvenție totală de 69%).

Ajutoare și pentru cei care se încălzesc cu lemne

Actul normativ stabilește valoa-rea ajutorului financiar și pentru cei care își încălzesc locuințele cu gaze naturale (de 262 lei, dacă venitul net lunar este de până 155 lei și de 19 lei, dacă venitul net lunar este de 615 lei). Pentru familiile care folosesc lemne, cărbuni sau alți combustibili petrolieri, ajutorul pentru încălzirea locuinței pornește de la 54 de lei, în cazurile cu cele mai mici venituri și ajung la 16 lei, pentru familiile situate în zona superioară a plafonului de venituri.

Prea multe bunuri "taie" subvenția

Vor fi avute în vedere, în stabilirea dreptului la subvenția la căldura, și bunurile aflate în gospodăria celor care depun solicitări. Astfel, potrivit proiectului de act legislativ, vor primi o factură la căldură redusă doar cei care dețin bunuri considerate de strictă necesitate.

Nu sunt considerate "de strictă necesitate" camerele video, tablourile și obiectele de artă, bijuteriile sau monedele din metale prețioase, mașinile cu o vechime mai mică de zece ani. La fel, li se va refuza subvenția celor care au în gospodărie mai mult de trei vaci, cinci porci, 20 de oi sau doi cai. Potrivit actului normativ, respectivele bunuri pot fi vândute, iar venitul astfel suplimentat. Anchetele sociale, pentru a depista dacă aceste bunuri există sau nu, vor fi realizate de asistenții sociali. În cazul în care se descoperă, ulterior, neconcordanțe, sunt pasibili de amenzi atât beneficiarii, cât și angajații serviciilor sociale.

Proiectul este în dezbatere publică până la 1 septembrie; având în vedere că sezonul rece începe la 1 noiembrie, reprezentanții ministerului au subliniat că actul normativ va trebui aprobat și publicat în Mo-nitorul Oficial în cursul lunii septembrie, pentru ca, în octombrie, să înceapă depunerea solicitărilor.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
7 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Vineri, 21 Mai 2010
Stire din Social : "Trăiesc" cu 13 lei pe lună
Pagina a fost generata in 0.5557 secunde