COD PORTOCALIU / Ninsori abundente la Constanța

3128
COD PORTOCALIU / Ninsori abundente la Constanța - iarnazapadaoamenizgribulitimasin-1329065436.jpg

Am intrat deja în a treia săptămână în care județul nostru se află sub avertizări meteorologice de ger, ninsori sau viscol. Astăzi, intră în vigoare un nou cod portocaliu pentru Dobrogea, valabil până mâine după amiază, de ninsori abundente și viscol.

Chiar când credeam că am scăpat și de ultima avertizare a meteorologilor, vremea s-a înrăutățit din nou. Deși codul portocaliu de ninsori intră abia de azi în vigoare, în Dobrogea, zăpada a început să cadă în oraș încă de ieri dimineață, când arterele din municipiu au fost acoperite, treptat, de omăt.
Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis, la sfârșitul săptămânii trecute, două avertizări de cod porto-caliu pentru zona Dobrogei. Prima este valabilă de astăzi, iar cea de-a doua, de mâine dimineață.

ANM anunță vânt puternic și ninsori abundente
Conform primei avertizări oficiale a ANM, începând de astăzi, de la ora 12.00, și până mâine dimineață, la ora 02.00, va ninge abundent în sudul și sud-estul țării, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor ajunge, la rafale, până la 55 km/oră. În acest interval, meteorologii anunță că vântul puternic va viscoli și spulbera zăpada de pe carosabil, iar stratul nou de zăpadă va depăși, local, 30 de centimetri și izolat, chiar 50 de centimetri.
Odată cu încheierea primului cod portocaliu, va intra în vigoare și a doua atenționare meteorologică valabilă mâine, între orele 02.00 și 14.00. Prin urmare, mâine dimineață până la prânz, în Dobrogea se vor semnala ninsori abundente și intensificări ale vântului ce va sufla cu viteze de până la 70 km/oră.

La Constanța, străzile vor fi acoperite din nou de polei
Specialiștii constănțeni de la Centrul Regional de Meteorologie Dobrogea spun că, în aceas-tă seară, în municipiul Constanța, ninsorile se vor transforma în lapoviță, ce va favoriza depunerile de gheață pe carosabil.
"Începând de mâine (n.r. - astăzi) după masă, precipitațiile vor cădea sub formă de ploi și lapoviță și vor fi condiții de depunere a poleiului pe străzi", a declarat, ieri, Ioana Iancu, meteorologul de serviciu al CRMD.
Tot ea a mai spus că vântul va sufla cu intensitate, însă nu la fel de puternic ca săptămâna trecută. "Fenomenul de viscol va avea o intensitate mai mică decât cel semnalat în avertizările precedente. Vântul nu va depăși 55 km/oră la rafale", a precizat meteorologul constănțean.
Ioana Iancu a menționat că precipitațiile se vor opri mâine după amiază, dar temperaturile vor fi în continuare scăzute. "Cea mai rece noapte din intervalul menționat de ANM în codul portocaliu va fi noaptea dintre marți și miercuri, când minimele nocturne vor înregistra valori de până la minus 8 grade Celsius".
De miercuri, la Constanța se vor înregistra temperaturi ușor pozitive. "După 14 februarie, temperaturile vor depăși pragul de 0 grade Celsius și se vor înregistra maxime de plus un grad, sau chiar plus 3 grade Celsius", a adăugat meteorologul.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2659 secunde