Colectiv: 8 ani în care nu s-a întâmplat nimic

4814
Colectiv: 8 ani în care nu s-a întâmplat nimic - image2023102726638796418anicolec-1698606414.jpg

Articole de la același autor

Se împlinesc 8 ani de la incendiul din clubul Colectiv în care și-au pierdut viața 64 de persoane, iar alte 146 au rămas mutilate pe viaţă. Sentințele date în Dosarul Colectiv, au venit după aproape șapte ai de procese și amânări. Cele 8 persoane condamnate în acest dosar au primit pedepse ce însumează 60 de ani de închisoare cu executare. Cea mai mare pedeapsă a primit-o unul dintre patronii clubului Colectiv, 11 ani și 8 luni de închisoare, în timp ce fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone și-a reluat mandatul de primar al Sectorului 5.


După 8 ani de la tragedia care a îndoliat o țară, România nu are nici un centru pentru tratarea marilor arși. Doar promisiuni că vor fi construite trei centre - la Timișoara (centru pentru adulți), Târgu Mureș (centru pentru adulți) și București (centru pentru copii).


Singurul dintre aceste centre a cărui construcție a început este cel de la Timișoara - lucrările au început în iunie anul acesta. Construcția centrelor din București (copii) și Târgu Mureș (adulți) ar urma să înceapă în această toamnă, potrivit Ministerului Sănătății. Cele 3 centre ar urma să fie construite printr-un proiect finanțat de Banca Mondială.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.7665 secunde