Dosarul Colectiv: Curtea de Apel Bucureşti, decizia zilei

190
Dosarul Colectiv: Curtea de Apel Bucureşti, decizia zilei - 646x404-1651558075.jpg
Curtea de Apel Bucureşti a amânat termenul de pronunțare a deciziei definitive în dosarul Colectiv pentru data de 12 mai, potrivit Portalului Justiției. Procesul s-a terminat în luna decembrie 2021, iar judecătorii au amânat de mai multe ori pronunţarea sentinţei.



Ştirea iniţială


Curtea de Apel Bucureşti ar putea pronunţa, marţi, sentinţa definitivă în dosarul "Colectiv", în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, în legătură cu tragedia în urma căreia au decedat 64 de persoane, srie Agerpres.

Ultimul termen al procesului a avut loc în decembrie 2021, iar de atunci judecătorii au amânat de mai multe ori pronunţarea sentinţei în acest caz.

În cadrul dezbaterilor finale, avocaţii inculpaţilor au solicitat achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde, apreciind că procurorii ar fi greşit când au decis trimiterea în judecată a clienţilor lor, dar şi magistraţii Tribunalului Bucureşti, când au pronunţat pedepse cu executare.

De cealaltă parte, procurorii au cerut pedepse "orientate spre maximumul prevăzut de lege" şi cu executare pentru fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din Primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii, susţinând că ordinea socială a fost "alterată" de corupţie, iar oameni au ars. "Nu vorbim de doi, ci de un cimitir", au transmis anchetatorii. Citeşte mai departe...



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3892 secunde