Constanța, cel mai poluat oraș din România sau doar o intoxicare?

1176
Directorul Agenției Județene pentru Protecția Mediului, Senol Zevri, infirmă zvonurile apărute în cursul zilei de ieri, conform cărora în poluarea în Constanța ar fi atinse un nivel extrem de periculos. Potrivit informațiilor mediatizate intens de televiziunile naționale, cantitatea benzenului din aer ar fi, la Constanța, de șase ori mai mare decât normalul și de cel puțin trei ori mai mare în comparație cu celelalte mari orașe din România. "Toate aceste informații, lansate de nu se știe cine, sunt false. Nu existe probleme atât de grave și o spunem cu toată seriozitatea. Instituția noastră monitorizează zilnic calitatea aerului, iar rapoartele sunt publice și pot fi accesate pe site-ul APM. Există perioade ale anului, mai ales vara, când poluarea este ceva mai intensă, în zonele aglomerate, din cauza traficului intens, dar nicidecum nu este vorba despre poluare catastrofală", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul coordonator al APM Constanța, Senol Zevri.
Potrivit măsurătorilor ce pot fi vizualizate pe site-ul www.calitateaer.ro, nivelul benzenului în aerul Constanței în cursul zilei de ieri și în ultimele luni nu a atins niciodată valoarea de 5 ìg/m³, valoarea limită pentru protecția sănătății umane. Marți, 29 martie, la ora 12,00, la stația C1 din Constanța, situată în zona Casa de Cultură, nivelul înregistrat a fost de 2,64 ìg/m³, iar miercuri, 30 martie, la ora 12,00, în aceeași stație, a fost de 3,18 ìg/m³. Site-ul afișează indicii de calitate și valorile măsurate, actualizate orar, aflate în curs de verificare și validare.
Benzenul este un compus aromatic foarte ușor, volatil și solubil în apă. 90% din cantitatea de benzen din aerul ambiental provine din traficul rutier. Restul de 10% provine din evaporarea combustibilului la stocarea și distribuția acestuia. Benzenul este substanță can-cerigenă, încadrată în clasa A1 de toxicitate. El poate produce efecte dăunătoare asupra sistemului nervos central.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3019 secunde