Concurs Constanța, insuficient pregătită în fața iernii (galerie foto)

1838
Constanța, insuficient pregătită în fața iernii (galerie foto) - 291bfece6045c679eb4ae343e3a12f79.jpg

Articole recomandate

După două coduri galbene de ninsoare când nu am văzut decât câțiva fulgi de nea, cel de-al treilea ne-a venit de hac. Deși atenționarea meteorologică pentru ninsori abundente și viscol a fost valabilă de joi, 16 decembrie, de la ora 20,00, până vineri, 17 decembrie, la ora 18,00, în județul Constanța a început să ningă încă de joi, după prânz. Și a nins în continuu până vineri după prânz, când a ieșit puțin soarele. Aproape 24 de ore de ninsoare au fost suficiente pentru a crea multe probleme constănțenilor.
Derutați probabil de primele două avertizări meteo exagerate, oamenii nu au luat-o în serios pe cea de-a treia. Au pornit la drum cu mașinile neechipate și au blocat intersecțiile din municipiu, dar și drumurile județene. Cele 48 de utilaje, gredere, vole, lame, autospeciale, autobasculante, grefiere și sărărițe, scoase în stradă de Primăria Constanța au lucrat la degajarea arterelor principale, apoi au intrat și pe străzile secundare.

Ambuteiaje în intersecții
La primele ore ale dimineții s-a circulat deosebit de greu, iar Șoseaua Cumpenei a fost mai bine de o oră blocată complet. Din cauza mai multor TIR-uri care au derapat la intrarea pe Podul de la Butelii, traficul a fost paralizat în zonă. Nici transportul în comun nu s-a derulat conform graficului, autobuzele circulând cu întârziere.
Ambuteiaje au fost și în zona Capitol, la intersecția străzii Mircea cel Bătrân cu B-dul Mamaia, la intersecția străzii Theodor Burada cu B-dul I.C. Brătianu, în zona Far și în zona Abator. Acestea au fost deblocate cu ajutorul echipajelor Poliției Rutiere și prin intervenția utilajelor de deszăpezire.

Primele victime
Așa cum era de prevăzut, Urgența Spitalului Județean Constanța a fost transformată, la scurt timp după intrarea în vigoare a codului galben, în adăpost pentru oamenii străzii. "Au fost aduse șapte cazuri sociale, dintre care două persoane au fost internate, întrucât aveau și afecțiuni - una la psihiatrie, cealaltă la dermato-ve-nerice, iar celelalte cinci au rămas în Urgență", ne-a spus dr. Florian Stoian, purtător de cuvânt al spitalului. Aceștia sufereau, însă, de hipotermie, ne-a spus dr. Rodica Tudoran, șefa Urgenței.
Alți 10 constănțeni au avut nevoie de îngrijire medicală, după ce au alunecat pe trotuarele acoperite de zăpadă și și-au luxat sau fracturat mâinile sau picioarele. Ambulanțele s-au luptat, la rândul lor, cu nămeții, fiind solicitate să acorde asistență medicală pentru aproape 100 de pacienți.

Infern pe drumurile din județ
Circulația rutieră în județul Constanța s-a desfășurat, vineri, cu mari dificultăți, anumite drumuri fiind practic blocate timp de mai multe ore. Vineri dimineața, din cauza unui tir care se răsturnase pe șosea, drumul național care duce spre Ovidiu a fost blocat. La fel, la intrarea în localitatea Ovidiu, 20 de mașini au staționat, vreme de mai multe ore, sub podul de cale ferată, neputând înainta din cauza zăpezii și a poleiului, blocând circulația. Pe drumul care leagă localitățile 2 Mai și Vama Veche s-a circulat, de asemenea, cu mare greutate. Drumul dintre Mangalia și Albești a fost complet închis.

Bebeluș mort la Topraisar
Un nou-născut de aproximativ două luni a murit, vineri, în jurul prânzului, în vreme ce ambulanța care se îndrepta spre Topraisar, pentru a-i acorda asistență medicală, a rămas înzăpezită. "Ne-au anunțat că ambulanța a rămas înțepenită la Movilița, în curbă, am fost cu militari să o scoatem din nămeți. Nu am reușit, așa că am luat echipajul cu un ARO, dar când am ajuns la Topraisar, copilul era deja mort. Poliția a luat corpul, pentru a face o autopsie", ne-a declarat Stelian Gheorghe, primarul localității.

Mangalia,
blocată sub nămeți
Administrația locală din Mangalia a fost prinsă pe picior greșit de zăpada căzută în ultimele 24 de ore. "Este clar că nu există un plan bine stabilit de intervenție: intersecții blocate, străzi laterale acoperite de troiene, autovehicule ale firmei de salubrizare care deszăpezesc numai în fața primăriei, lăsând restul municipiului la voia naturii. Și în această iarnă, în meciul administrația publică locală "Tusac"- "iarna", scorul a devenit, prin neprezentare, 0-3", spun consilierii locali.

Frontiera, închisă la Vama Veche
Poliția de Frontieră Constanța a fost anunțată, vineri dimineață, la ora 9,15, de autoritățile de frontieră bulgare care își desfășoară activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei comun Vama Veche - Duranculak, că pentru o perioadă de timp determinată de condițiile meteorologice nefavorabile, nu mai permit accesul pe teritoriul Republicii Bulgaria prin punctul respectiv.

Prognoza pentru zilele următoare
Potrivit meteorologilor, sâmbătă și duminică nu va mai ninge. Vremea va fi însorită, iar temperaturile vor ajunge chiar și la 4 grade Celsius. Luni va fi și mai cald, chiar 8 grade Celsius, și va ploua, iar marți se anunță maxime de 6 grade Celsius.

Andreea PERHAIȚĂ,
Camelia MITRIC,
Florentina DUMITROV

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 11 Februarie 2010
Stire din Social : Se topește zăpada, vin ploile
Sâmbătă, 19 Decembrie 2009
Stire din Social : Week-end cu zăpadă, viscol și chiciură
Pagina a fost generata in 0.3212 secunde