CONSTANȚA, sub un nou COD PORTOCALIU de ninsoare!

1651

Articole recomandate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astazi o avertizare de vânt puternic, valabilă pentru intervalul miercuri dimineața - joi la prânz, și COD GALBEN pentru zona Olteniei, precum și COD PORTOCALIU pentru județele din sud-est care s-au mai aflat sub această atenționare.


"Astazi, ANM va emite o avertizare de miercuri dimineață până joi la prânz. Cu probabilitate foarte mare, în zona Olteniei va fi cod galben și, din păcate, cu probabilitate foarte mare, județele din sud-est care au fost în COD PORTOCALIU vor intra din nou în cod portocaliu. În cursul zilei de miercuri, mai multe județe din sud-est vor fi în cod portocaliu și seara și vor rămâne în cod portocaliu, joi, toate județele care au fost, de exemplu, până la ora cinci", a spus directorul ANM, Ion Sandu. El a avertizat că, în aceste zone, miercuri și miercuri noaptea va fi viscol foarte puternic.


UPDATE - Administrația Națională de Meteorologie a emis, în urmă cu câteva minute o avertizare cod portocaliu de viscol pentru tot sudul și estul țării, inclusiv județul Constanța, și cod galben pentru zona de centru și nord-est.


Ambele avertizări intră în vigoare mâine dimineață, la ora 6,00 și rămâne valabil până la ora 23,00. Potrivit meteorologilor, în acest interval, viscolul va fi puternic în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei și în Dobrogea, unde ninsorile vor fi abundente și viteza vântului la rafală va depăși viteze de 60 - 70 de km pe oră, iar în județele Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Vrancea, Galați, Constanța și Tulcea, vor fi rafale de peste 70 - 80 de km pe oră. Prin urma, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea se va reduce la 50 de metri.


În sud-estul Dobrogei, la începutul intervalului, vor fi ploi și lapovițe și se va depune polei. În ce privește codul galben, în Oltenia, nord-vestul Munteniei, sud-estul Transilvaniei și centrul Moldovei va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăși la rafală 50 – 55 de km pe oră, temporar viscolind și troienind zăpada.


UPDATE - Codul portocaliu de viscol prelungit până joi dimineață, la Constanța. Viscolul va continua în județul Constanța și în toată zona de sud-est a țării și miercuri noapte. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, codul portocaliu de vreme severă care intră în vigoare miercuri dimineață, la ora 6,00, va continua, la Constanța, până joi dimineață, 30 ianuarie, la ora 10,00. Meteorologii anunță viscol puternic în estul Munteniei, sudul Moldovei și în Dobrogea, unde viteza vântului la rafală va depăși temporar 60 - 70 de km pe oră, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea va fi redusă.


De asemenea, în cursul zilei de joi, 30 ianuarie, vor mai fi unele intensificări ale vântului în sud-estul țării, dar la cote mai reduse (temporar rafala de până la 40 - 50 de km pe oră), viscolind și spulberând zăpada deja depusă. Joi și vineri, vremea va deveni geroasă pe arii extinse în regiunile estice, sudice și centrale, cu precădere dimineața și noaptea. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 27 Ianuarie 2014
Stire din Social : Urgia albă a ajuns la Constanța
Pagina a fost generata in 1.325 secunde