Copiii străzii, între libertate și lupta pentru supraviețuire

Pe unii îi vedem la semafor, zgribuliți, apropiindu-se de mașină cu mâna întinsă, pregătiți să spună câteva cuvinte și să te convingă să le dai un bănuț. Alții abia dacă te lasă să treci de ei, pe bulevard sau în parcarea vreunui mall, fără să le pui în mână o monedă, te urmăresc și se roagă de tine până te conving. Sunt copiii străzii, mai timizi sau cu mai mult tupeu, dar cu toții cu câte o poveste tristă în spate. 

Ionuț este unul dintre ei. Nu stă pe străzi decât ziua, câteva ore, după ce iese de la școală. Îl vedem mai mereu în intersecția de la Capitol. Noaptea se duce în garsoniera bunicii lui. Doarme dus, obosit după o zi întreagă de umblat pe jos, apoi de dimineață o ia din nou de la capăt. Spune că mănâncă bine, îi face bunica și ciorbă, și tocăniță. Tată nu are, iar mama a plecat la muncă în străinătate acum mulți ani și de atunci nu mai știe nimic de ea. A rămas în grija bunicilor, bătrâni și bolnavi. Bunicul s-a prăpădit de vreo doi ani și acum mai sunt doar el și bunica. Femeia are pensie de 350 de lei și nu se descurcă cu banii. Ionuț este elev în clasa a treia, iar după-amiezile le petrece în stradă. Strânge câțiva bănuți și își ajută bunica. Sunt zile în care abia face 10 - 12 lei, dar și zile în care adună chiar și 30 de lei. Unii oameni îi dau cornuri sau prăjituri în loc de bani. Mănâncă el, dar îi duce și bunicii. Spune că nu are o viață ușoară, pentru că nu îi place să cerșească, însă altfel nu s-ar fi descurcat.