Cresc cu dorul de mami și de tati în suflet!

661
4
Cresc cu dorul de mami și de tati în suflet! - muncastrainatate1-1378823308.jpg

Articole de la același autor

"Mami și tati sunt în Germania. Muncesc acolo și trimit bani pentru noi și bunica. Au venit și în vacanță, am fost la plajă, în parc. Ar fi bine să nu mai plece și să stea cu noi tot timpul. Mamaia nu are timp să iasă cu noi, că trebuie să facă mâncare și să spele rufele", povestește Mihaela, o fetiță de nouă ani care crește, alături de cei doi frați ai ei, cu bunica maternă. Părinții lor sunt plecați de doi ani în Germania și speră ca, până la iarnă, să-i poată lua și pe copii acolo, să trăiască împreună. Lucrează cu acte în regulă, au găsit un apartament de închiriat și cred că ar putea să se mute definitiv în Germania. 

Între timp, bunica le este și mamă și tată. Îi duce la școală și la grădiniță, îi educă așa cum poate ea mai bine. Câteodată îi este greu, pentru că băieții sunt destul de neastâmpărați și ar avea nevoie de autoritatea unui bărbat, dar face tot posibilul să nu îi scape din mână.

Recent, Camera Deputaților a aprobat un proiect de lege care obligă părinții să anunțe serviciul public de asistență socială de intenția de a părăsi țara, cu minimum 40 de zile înainte.

"Notificarea va conține, în mod obligatoriu, desemnarea persoanei care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței părinților sau tutorelui, după caz. Confirmarea persoanei în întreținerea căreia va rămâne copilul se efectuează de către instanța de tutelă", se precizează în lege.

În caz contrar, aceștia riscă o amendă între 500 și 1.000 de lei. Persoana în grija căreia vor rămâne copiii trebuie să facă parte din familia extinsă, să aibă minimum 18 ani și să îndeplinească condiții materiale și garanțiile morale necesare creșterii și îngrijirii unui copil.

De asemenea, potrivit documen-tului avizat de deputați, instanța va dispune delegarea temporară a autorității părintești către persoana desemnată de părinți, pe durata lipsei acestora, dar nu mai mult de un an.

La rândul său, persoana căreia urmează să îi fie delegată autoritatea părintească trebuie să-și exprime acordul, personal, în fața instanței.

Mai departe, instanța de judecată va comunica o copie a hotărârii de delegare primarului de la domiciliul părinților sau tutorelui, precum și primarului de la domiciliul persoanei căreia i se acordă delegarea autorității părintești.

 

Peste 4.000 de copiilăsați "singuri"

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța monitorizează numărul copiilor care sunt în grija altor rude și au părinții plecați în străinătate.

"Ordinul nr. 219 din 2006 reglementa deja activitatea de identificare și monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților în care aceștia se află la muncă în străinătate. Noul proiect vine cu unele completări", a declarat, pentru "Cuget Liber", Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Constanța.

Potrivit acesteia, la finele lunii iunie 2013, în județul Constanța, figurau 4.044 de copii cu cel puțin unul din părinți plecat la muncă în străinătate. 829 de minori au ambii părinți plecați, 2.749 au un singur părinte plecat și 466 au părintele unic susținător al familiei monoparentale plecat. Numărul copiilor lăsați în țară a crescut semnificativ în județul Constanța față de anul trecut, când, în evidențele DGASPC figurau puțin peste 3.500.

În grija rudelor

Aproape toți minorii care au părinți plecați peste hotare sunt, în prezent, în grija rudelor, în special la bunici.

"Din totalul înregistrat de instituția noastră, 3.919 copii sunt în îngrijirea rudelor până la gradul al patrulea, fără măsură de protecție. Restul sunt cu măsură de protecție, 15 fiind în centre de plasament publice sau private, 87 la rude până la gradul al patrulea și cinci la alte persoane ori familii. De asemenea, cinci copii sunt în alte situații", a mai adăugat Roxana Onea.

Din păcate, de multe ori, rudele "împovărate" cu grija acestor copii nu pot suplini grija părinților. Și, dincolo de dorul de mamă și de tată, copiii sunt privați de o educație adecvată și de o viață normală de familie. Unele organizații non-guvernamentale au întins deja o mână de ajutor acestor micuți și îi vizitează periodic, stau de vorbă cu ei și îi ajută să treacă cu bine peste această perioadă. Însă mulți trăiesc cu dorul în suflet, neconsolați.

Comentează știrea

noni
11 septembrie 2013
trist

E trist ce se intampla cu ei, dar la fel de trist e si cum scrieti reportajele. Exemplu: "" serviciul public de asistență socială de intenția de a părăsi legea, cu minimum 40 de zile înainte"". Cu intentia de a parasi legea, sau tara ??

lina
11 septembrie 2013
Oferta zilei

2013 este anul in care Fondurile Europene NERAMBURSABILE se acorda si la noi la fel de usor ca in statele membre ale Uniunii Europene ! Detalii pe site-ul: wwwfondurieuropenenerambursabile.ro

@lina
11 septembrie 2013
fomist disperat

-

Răspuns la: Oferta zilei
Adăugat de : lina, 11 septembrie 2013
2013 este anul in care Fondurile Europene NERAMBURSABILE se acorda si la noi la fel de usor ca in statele membre ale Uniunii Europene ! Detalii pe...
WTF
11 septembrie 2013
CPI

ROMANIA , O TARA DE 2 LEI ! DATI-I FOC ,SALVATI COPII SI ANIMALELE SI RECONSTRUITI-O ! DUPA 3 ....GENERATII!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8857 secunde