Coronavirus. Credincioșii constănțeni, sfătuiți să nu mai sărute icoanele

168

Articole de la același autor

Din cauza riscului de contaminare cu noul coronavirus Covid-19, Patriarhia Română îi sfătuiește pe credincioși, cel puțin pentru o perioadă, să nu mai sărute icoanele din biserică. Astfel, persoanele care manifestă simptomele de gripă de orice fel și simptomele de coronavirus descrise de autoritățile medicale sunt sfătuite să evite în aceste zile locurile aglomerate, inclusiv spațiul bisericii, pentru a nu-i expune și pe alții la o posibilă îmbolnăvire.

În acest timp, persoanele respective pot asculta Sfânta Liturghie difuzată de radioul și televiziunea patriarhiei.

Persoanele care au teama de îmbolnăvire prin împărtășirea din Sfântul Potir cu lingurița comună pot cere preotului, în mod excepțional, împărtășirea, în orice moment al zilei, din Sfânta Euharistie pentru bolnavi, care le poate fi oferită într-o linguriță adusă de acasă și folosită exclusiv în acest scop, de o singură persoană (o firimitură din Sfânta Euharistie este pusă într-o linguriță cu vin).

"În Biserică, Sfânta Împărtășanie se pregătește și se administrează totdeauna în condiții de igienă totală, iar icoanele sunt frecvent igienizate. Cei care se tem în această perioadă de îmbolnăvire pot evita temporar sărutarea icoanelor din biserică, însă pot săruta icoanele din propria casă", au declarat reprezentanții Patriarhiei.

Desigur, a precizat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu, nu se pune problema închiderii vreunei biserici.

"În plus, oamenii vin de bunăvoie, nu-s aduși cu forța. Recomandările nu devin obligativități, rămân ce sunt, recomandări, și fiecare acționează după conștiință. Dacă cineva este bolnav, fie și de gripă obișnuită, și noi recomandăm evitarea contactului cu alți membri ai comunității", a declarat preotul Tănăsescu. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.7884 secunde