Mulți dintre noi am da o friptură pentru o masă cu brânză bună și roșii, tradiționala gustare românească, lângă care un fir de ceapă verde nu poate decât să desăvârșească gustul telemelei. Însă mare parte din brânza din comerț nu mai seamănă deloc cu cea de pe vremuri. Este plină de apă, nu mai are pic de grăsime și mai și costă mult.
Comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au desfășurat o amplă acțiune de control pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind comercializarea, etichetarea și publicitatea laptelui de consum, a produselor lactate, laptelui conservat, parțial sau integral, laptelui pentru cafea. Cele mai multe probleme au fost găsite la brânză, unde comer-cianții ne păcălesc cu conținut mare de apă și procent redus de grăsime.
Au fost controlați, în total, 853 de operatori economici, iar la mai bine de jumătate din aceștia (515) au fost identificate nereguli. În total, peste 94 de tone de produse lactate au trecut prin mâinile comisarilor și aproape 10 la sută nu se încadrau în prevederile legale în vigoare. De asemenea, au fost prelevate 104 eșantioane de lapte și produse lactate, din care, în urma analizelor efectuate de CNIEP Larex, ICA și DSVSA, a rezultat că 3,8 la sută nu se încadrau în parametrii fizico-chimici impuși sau declarați de producători. "Am avut 17 eșantioane de telemea, din care 17,6 la sută au fost neconforme și 14 eșantioane de unt, din care 7 la sută au ieșit la analiză neconforme. În plus, am dispus oprirea temporară de la comercializare a 4,41 de tone de lapte și produse lactate, dar și oprirea definitivă și scoaterea din circuitul consumului uman a 182 kg de produse. În total, am aplicat 686 de sancțiuni contravenționale, constând în 330 de avertismente și 356 de amenzi contravenționale, însumând 1.045.200 de lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecția consumatorilor", a declarat Paul Anghel, directorul general al ANPC.
Ne păcălesc la raft!
Analizele au arătat că telemeaua de vacă Aro, produsă de SC producție Milkcom SRL Covasna, avea 38,9 la sută grăsime, față de minimum 42 la sută cât prevede legislația în vigoare. Telemeaua de vacă produsă de o întreprinderea individuală Chiriță Maria conține numai 13 la sută grăsime, față de 21 la sută prevăzut, substanța uscată determinată 40,38 la sută față de 46,42 la sută prevăzut; sare 3.64 la sută față de 2,66 la sută prevăzut.
De asemenea, telemeaua maturată Baciul, 400 g, produsă de SC Meridian Agroind SRL, prezenta conținutul de apă de 68,8 la sută față de maximum 57 la sută prevăzut, conținutul de grăsime raportat la substanța uscată de 22,4 la sută, față de minimum 40 la sută prevăzut, conținutul de proteine de 16,2 la sută față de minimum 17,5 la sută prevăzut.
Din păcate, pe lângă toate aceste nereguli care țin de producători, comisarii ANPC au mai găsit în magazine și foarte multe produse expirate, expuse încă la comercializare, dar și multe produse cu ambalajele deteriorate, inclusiv brânză telemea ținută în cutii ruginite. Probleme grave sunt și la etichetare, acolo unde mai ales supermarketurile utilizează denu-miri eronate, incomplete sau alese astfel încât să inducă în eroare consumatorul asupra naturii reale a produsului. De exemplu, cu ocazia controlului s-a constatat că produsele pe bază de soia expuse la comercializare erau etichetate la raft cu denumirea de iaurt cu arome specifice, produsele neavând în compoziție lapte sau vreun derivat de lapte. La Pinos Trade 2001 SRL Constanța, produsul comercializat sub denumirea de "Brânză Akadia", deși nu era un sortiment de brânză, fiind, de fapt, un produs alimentar amestec de grăsimi vegetale și ani-male, inducând astfel în eroare consu-matorii. De asemenea, în alte magazine, Koliba calup afumat (preparat mixt) era denumit la raft cașcaval, iar grăsimea tartinabilă - unt.