Creşe noi în cartierul Palazu Mare şi pe bulevardul Aurel Vlaicu. Când încep lucrările

494
Creşe noi în cartierul Palazu Mare şi pe bulevardul Aurel Vlaicu. Când încep lucrările - fondcresenoi-1636658376.jpg

Articole de la același autor

Compania Naţională de Investiţii va demara, în curând, la Constanţa, construcţia a două creşe noi, ambele de mici dimensiuni. Iniţial, una dintre ele trebuia să fie mare, însă suprafaţa terenului unde va fi amplasată, pe bulevardul Aurel Vlaicu, în locul fostului Târg săptămânal, nu permite acest lucru.

Consilierii locali constănţeni s-au reunit, joi, 11 noiembrie, într-o şedinţă extraordinară convocată de primarul Vergil Chiţac. Întâlnirea a avut loc online, iar pe ordinea de zi au fost doar patru proiecte de hotărâre şi toate au fost aprobate cu unanimitate de voturi. Primul proiect de hotărâre a vizat rectificarea bugetului local pe anul 2021. Astfel, conform raportului întocmit de Direcţia Financiară din cadrul Primăriei Constanţa, modificarea prevede alocarea din bugetul local a sumei de 12.000.000 lei pentru subvenţionarea energiei termice livrată populaţiei şi suplimentarea bugetului Spitalului Clinic de Boli Infecţioase cu suma de 228.000 lei. De asemenea, au fost alocate 813.000 lei pentru cotizaţia financiară anuală a municipiului Constanţa în calitate de membru fondator al Asociaţiei de Dezvoltare Durabilă a judeţuluI Constanţa.

Cel de-al doilea proiect de hotărâre nr. 2 a vizat modificarea şi completarea Hotărârii de Consiliu Local 354/2021 privind predarea către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect pilot - Construire „Creșă mică” din municipiul Constanța str. Tineretului nr. 23. Practic, s-a revenit asupra modului de predare a amplasamentului, Consiliul local al municipiului Constanţa angajându-se să predea terenul liber de construcţii, suportând costurile pentru demolarea şi radierea imobilului existent, un corp în suprafaţă de 245 metri pătraţi. De asemenea, va trebui să asigure, ulterior, finanţarea cheltuielilor pentru racordurile la utilităţi, precum reţeaua electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat.



Ambele unităţi, de dimensiuni mici


La proiectul de hotărâre nr. 3 de asemenea, a fost modificată o hotărâre mai veche, nr. 355/2021, privind predarea către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect pilot - Construire „Creșă mare” din municipiul Constanța bulevardul Aurel Vlaicu - zona Târg săptămânal. Conform modificărilor, cea de-a doua creşă nu va fi mare, aşa cum se stabilise iniţial, deoarece terenul nu se încadrează în standardele pentru astfel de obiective mari. „Direcţia Generală de Asistenţă Socială ne comunică recomandarea Companiei Naţionale de Investiţii având ca obiect necesitatea completării şi modificării HCL nr. 355/2001, în sensul că suprafaţa de teren, aferentă investiţiei proiect pilot de creşă mare nu se încadrează în suprafaţa desfăşurată a obiectivului, conform măsurătorilor cadastrale, motiv pentru care proiectul creşă mare se va modifica în proiect pentru creşă mică”, se arată în referatul de aprobare.

Aceeaşi modificare de denumire a fost realizată şi la proiectul de hotărâre nr. 4 de pe ordinea de zi, care vizează aprobarea trecerii din domeniul privat în domeniul public al municipiului Constanța a terenului situat în municipiul Constanța, bulevardul Aurel Vlaicu - zona Târg săptămânal, care va fi folosit cu destinaţia de „creşă mică”.

Creşele vor fi realizate la cele mai înalte standarde, iar construcţia lor ar putea începe la debutul anului viitor. Acestea vor avea capacitate de aproximativ 100 de locuri fiecare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.654 secunde