Revoltă în Piaţa Ovidiu. Aplicarea Regulamentului de Acces în Peninsulă ar putea fi amânată

1153
2
Cu opt zile înainte de a intra în aplicare noul Regulament de Acces în zona Peninsulară, locuitorii şi agenţii economici din centrul istoric au ieşit în Piaţa Ovidiu, solicitând suspendarea şi modificarea acestuia. Oamenii au organizat o întâlnire la care au invitat şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, cărora li s-au plâns că regulamentul este elaborat fără să se ţină cont de solicitările lor şi de situaţia reală de la faţa locului. La discuţii au participat mai mulţi consilieri locali.

Zeci de locuitori şi proprietari de afaceri din zona peninsulară s-au întâlnit sâmbătă, 6 noiembrie, la ora 10.30, în Piaţa Ovidiu, pentru a stabili ce e de făcut pentru a determina administraţia locală să modifice unele prevederi din noul Regulament de acces în Peninsulă. „În primul rând, noi nu dorim anularea regulamentului, ci adaptarea lui astfel încât să fie în beneficiul zonei, dar şi a locuitorilor săi. Accesul nu poate fi limitat pentru o singură maşină de familie, sunt persoane în vârstă care au nevoie să fie vizitate de rude, sunt cabinete medicale unde pacienţii nu vor mai putea ajunge cu maşina, iar, pentru agenţii economici, regulile de aprovizionare sunt absurde. Niciun furnizor nu lucrează între orele 24.00 şi 05.00 Dacă mor agenţii economici din Peninsulă va suferi întreaga zonă, care abia a început să se dezvolte”, au precizat locuitorii.



Prezenţi la faţa locului, consilierii locali PSD Costin Răsăuţeanu şi Dede Perodin i-au îndemnat pe oameni să strângă semnături de la cât mai multe persoane pentru modificarea regulamentului, pentru a determina primăria să ia atitudine. La rândul său, consilierul PNL Costin Avătavului a cerut oamenilor să-şi transmită propunerile în scris, pentru a fi analizate şi, eventual, introduse în noul regulament.





„Administraţia acţionează haotic şi în forţă!”

La întâlnirea din Piaţa Ovidiu au participat şi consilierii locali de la USR-PLUS, Cristiana Popescu şi Mihai Ochiuleţ, care nu au votat proiectul de hotărâre cu noul regulament. „Problemele cartierului Peninsulă sunt complexe, iar administrația locală acționează haotic și în forță, creând tensiune și nesiguranță în rândurile locuitorilor și ale agenților economici. Am cerut la momentul respectiv retragerea, de pe ordinea de zi a ședinței, a proiectului privind Regulamentul de Acces în Peninsulă pentru a putea organiza o dezbatere publică reală cu locuitorii din Peninsulă și agenții economici pentru că toate întrebările identificate de noi și de locuitori nu aveau răspuns, iar problemele generate nu aveau rezolvare. Pentru că nu a fost retras, ne-am abținut la vot. Nu poți face proiecte pentru comunitate fără să implici comunitatea în acest proces decât dacă nu te interesează dacă aceștia rămân sau pleacă. Iar eu cred că e o mare greșeală să alungăm locuitorii din Peninsulă pentru a o face destinație exclusiv turistică. În primul rând, pentru că ar însemna ca Peninsula să fie activă doar două-trei luni pe an, atât cât ține turismul în Constanța. Nu e un secret că cea mai mare problemă a turismului constănțean e sezonalitatea extrem de ridicată”, a precizat consilierul Cristiana Popescu.





Apel la primarul Vergil Chiţac

Președintele Organizației Municipale a PNL Constanța, senatorul Septimiu Bourceanu a fost prezent, la rândul său, la întâlnirea din Piaţa Ovidiu şi, deşi nu a făcut promisiuni celor de faţă, a menţionat că va solicita o întrevedere primarului Vergil Chiţac pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru a mulţumi locuitorii şi agenţii economici din Peninsulă.

Regulamentul ar urma să intre în aplicare pe data de 15 noiembrie, iar accesul autovehiculelor în zonă se va realiza în baza unui permis de acces pentru rezidenţi persoane fizice, persoane juridice, instituţii publice, organizatori de evenimente, furnizori de servicii sau produse. Între timp, mai mulţi agenţi economici au depus deja o plângere în instanţă, în care au cerut suspendarea Hotărârii Consiliului Local Municipal Constanța prin care a fost aprobat Regulamentul de Acces în Peninsulă. Instanţa s-ar putea pronunţa pe data 12 noiembrie.



Comentează știrea

Una
8 noiembrie 2021
Acces peninsula

Doamna Ovanesian afirma ca acei 1% dintre cetateni care s-au declarat nemultumiti de noile conditii de si reglementari ale accesului in zona peninsulara conteaza foarte putin. Ii amintesc stimatei doamne, ca acelasi procent de 1% conteaza extrem de mult la alegerile viitoare!!!

Parinte
8 noiembrie 2021
Nu ne mai pedepsiti ca suntem constanteni...

In buza zonei cu acces interzis, exista un liceu emblematic pentru Constanta. Liceu in care invata 1000 de copii, printre care unii care au dizabilitati, copii din ciclul gimnazial etc. Nu inteleg de ce nu s-a pus accesul interzis dupa liceu, cand se putea ocoli prin dreapta sa. Oare primaria o sa asigure protectia pe timpul serii cand vor pleca copiii spre casa ? Ce facem cu cei mici, cu cei nevazatori sau cu alte dizabilitati, unde vor fi lasati de parinti ? Este o mare porcarie, un studiu facut pe genunchi, mai ales ca acest traseu, care inconjoara liceul nu are carciumi, cafenele, obiective istorice etc. Inca o data vedem cat de superficial sunt gandite anumite actiuni ale conducatorilor locali.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9148 secunde