Criza locurilor de parcare din Constanța se adâncește! Locuitorii de pe strada Arcașului, din cartierul Poarta 6, au fost anunțați de către reprezentanți ai Primăriei Municipiului Constanța că vor rămâne fără locurile de parcare pentru care plătesc. Decizia vine într-un context în care orașul se confruntă deja cu un deficit major de spații de parcare, iar desființarea unor locuri existente ridică noi semne de întrebare legate de strategia administrației locale.
Pentru mulți dintre cei afectați, vestea a venit pe neașteptate, amplificând nemulțumirea într-o zonă unde găsirea unui loc de parcare este deja o provocare zilnică.
Criza locurilor de parcare din Constanța se acutizează, iar de această dată în centrul atenției este cartierul Poarta 6. Pe strada Arcașului, chiar la capătul de linie al autobuzului 2-43, șoferii duc zilnic o luptă pentru fiecare metru de bordură.
Zona este deja sufocată de mașini, iar lipsa spațiilor suficiente îi obligă pe locatari să parcheze pe trotuare, în fața sau în spatele blocurilor. De multe ori, puținele locuri rămase libere devin motiv de tensiuni între vecini, pe fondul unei crize care pare fără soluție.
Acum, situația riscă să se agraveze. O zonă în care existau locuri de parcare special trasate – în apropierea Porții 6, cunoscută de localnici drept „zona Poeniței” – a intrat în vizorul Primăriei Municipiului Constanța.
Potrivit locatarilor, municipalitatea i-a anunțat că nu vor mai putea parca acolo, fără nicio altă explicație. Astfel, peste 30 de locuri de pe strada Arcașului urmează să fie desființate. Pentru oamenii care depind zilnic de aceste spații, vestea a căzut greu, alimentând nemulțumirea într-un cartier unde găsirea unui loc de parcare a devenit deja o adevărată provocare.
Reacția locuitorilor: „Și noi unde mai parcăm?”
„Am fost sunați și ni s-a spus că locurile pentru care noi plătim vor fi desființate. Ce surpriză! Și noi unde mai parcăm? Se desființează locuri de parcare într-o veselie, observ. De ce este nevoie să rămânem și noi fără spații aici? Vă rog să vă plimbați pe aceste străduțe și să observați, în acest perimetru, cum oamenii aleargă, efectiv, după locuri de parcare. Unii se mai și ceartă, este ceva de nedescris în anul 2026. Le desființează? Bine. Vreau un alt loc de parcare chiar lângă casă, eu pentru asta plătesc. Dacă mă trimite să parchez la trei străzi distanță, atunci nu sunt mulțumit", ne-a declarat un locuitor al cartierului.
Ce spune Primăria Constanța?
Însă ce se întâmplă? De ce acești oameni vor rămâne fără locuri de parcare, având în vedere că sunt plătite? Primăria Municipiului Constanța vine cu un răspuns.
„Va fi amenajat un capăt de linie destinat autobuzelor electrice care vor deservi linia 2-43. În cadrul acestui proiect vor fi montate trei stații de reîncărcare rapidă pentru autobuzele electrice.
Cele 22 de autobuze electrice noi vor fi introduse pe linia 2-43, iar această măsură va fi implementată până la începutul verii.
Pentru cele 32 de locuri de parcare afectate, municipalitatea caută soluții de relocare, astfel încât constănțenii care le utilizau să beneficieze de opțiuni sigure și accesibile”, a declarat pentru redactorii ziarului „Cuget Liber” Luminița Lare, reprezentant în cadrul Biroului de Presă al Primăriei Municipiului Constanța.
Reamintim că Primăria Municipiului Constanța a anunțat modernizarea altor trei capete de linie din oraș – Cireșica, Termele Romane și Pescărie –, investiție estimată la 3,3 milioane de lei. Lucrările au început deja la Cireșica și Termele Romane, însă nu este încă niciun șantier în Poarta 6.
Proiectul este inclus în strategia de modernizare a transportului public, însă măsurile propuse au un impact direct asupra locurilor de parcare, într-un cartier deja sufocat de mașini și lipsit de alternative viabile pentru șoferi.
Rămâne de văzut când vor începe lucrările efective, dar și cum vor reacționa locuitorii din zonă în momentul în care li se vor muta mașinile. Mai mult decât atât, curiozitatea cea mai mare rămâne locul în care vor fi relocate toate aceste mașini.