Criza de medicamente se prelungește îngrijorător. "Ce facem dacă nu avem pastile? Ne tratăm cu apă chioară?"

1621
În încercarea de a-şi cumpăra medicamentele de care au nevoie, de câteva luni, bolnavii sunt tot puşi pe drumuri, de la o farmacie la alta. Din păcate, „plimbarea” lor este fără rezultate, pentru că această criză a medicamentelor, cu care se confruntă unităţile farmaceutice, a cuprins întreg sistemul, nu este una nouă, ba dimpotrivă, s-a acutizat teribil în ultima vreme.





Din păcate, o serie de medicamente care acoperă diverse patologii lipsesc cu desăvârşire din farmacii. Astfel, de luni bune lipsesc de pe rafturi medicamente esențiale, precum antibiotice, antiinflamatoare, siropuri pentru copii etc. Desigur, unele farmacii încearcă să se reorienteze spre produse care pot înlocui medicamente vitale pentru bolnavi, pentru că altă variantă nu există şi toată lumea speră că această situaţie se va rezolva cât mai repede. „Am fost operată de curând, iar medicul mi-a recomandat la externare să iau timp de cinci zile antibiotic. Fiica mea a căutat cu disperare tratamentul prescris de medic. A mers deja la şapte farmacii şi nu l-a găsit. Ieri am coborât şi eu să văd dacă sunt mai norocoasă şi tot nimic. Între timp, am discutat cu medicul şi am primit o altă schemă de tratament, care, spre fericirea mea, funcţionează, dar nu este normal să nu găseşti un antibiotic”, ne-a declarat Ileana B., în vârstă de 71 de ani. „Eu a trebui să iau un siropel pentru copil, care să îi scadă temperatura, şi l-am căutat ore întregi, până când am dat de el, undeva la o farmacie de cartier. Ce facem cu cei care au nevoie de pastile, de antibiotice? Ce facem dacă nu avem medicamente? Ne tratăm cu apă chioară?”, se întreabă, la rândul său, Maria M., mama unei fetiţe de cinci ani.



Am întrebat în câteva farmacii de ce s-a ajuns în astfel de situaţii, dar nimeni nu a ştiut să ne dea un răspuns clar, toată lumea ridicând din umeri. Angajaţii farmaciilor susţin că s-a ajuns la aşa ceva după ce unii producători ar fi încetat să le mai furnizeze anumite medicamente. Partea proastă este că peste tot este la fel, în majoritatea farmaciilor din ţară lipsind antiinflamatoare şi antibiotice extrem de utile, atât în cazul copiilor, cât şi pentru adulţi. „Zilnic, am avut la farmacie părinţi care aleargă din farmacie în farmacie şi caută antibiotice. De asemenea, au fost probleme la antiinflamatoarele de tip suspensie. Acestea au putut fi, însă, înlocuite cu alte produse similare, de la alte firme, sau supozitoare pentru copii”, ne-a precizat un farmacist.



Potrivit preşedintelui Colegiului Farmaciştilor din Constanţa, Vasile Rizea, este posibil ca unii producători să dorească a ieşi de pe piaţă, din moment ce produsele lor nu se mai găsesc. „Ne lipsesc antibiotice, iar în aceste condiţii, oamenii trebuie să se trateze cu altceva, medicii să le recomande alte tratamente. Au început să mai apară unele siropuri pentru copii, nu multe, dar mai pot fi găsite. La ora actuală, oamenii aleargă dintr-o farmacie în alta şi speră să le găsească. Sunt unele medicamente, cum ar fi un fluidificant al secreţiei pulmonare, care nu se găseşte nicăieri. Dacă mai există sinonime la substanţa conţinută de un anumit medicament, le iau pe acelea, cu toate că, deseori, pacientul nu vrea să i se dea decât originalul”, a mai declarat Vasile Rizea, pentru „Cuget Liber”. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4745 secunde