Cum aflaţi ora la care ajunge un tren sau dacă are întârziere

586
Cum aflaţi ora la care ajunge un tren sau dacă are întârziere - trenuri2-1659260852.jpg

Articole de la același autor

CFR Călători a înregistrat, în weekend, mai multe deranjamente la sistemul de alimentare cu energie electrică și prezența vegetației în gabaritul liniei. Toate acestea ca urmare a vremii nefavorabile care a generat căderi de vegetație, ducând astfel la perturbări ale traficului feroviar. Pentru remedierea deranjamentelor și realizarea intervențiilor, multe trenuri au fost oprite temporar, în stațiile de pe traseu sau au fost îndrumate pe rute deviate. Astfel, o parte dintre trenurile care au circulat pe zonele afectate au înregistrat întârzieri între 60 și 100 de minute.

Pe viitor, puteţi afla informații actualizate despre circulația trenurilor la

numerele de telefon de la gările CFR, care sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea „Informaţii telefonice”. De asemenea, puteţi afla astfel de informaţii pe în aplicația „Trenul meu”, unde introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi daţi click pe informații tren. În acest fel, obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.396 secunde