Cum ne păcălesc comercianții cu produsele eco sau bio

3268
1
Cum ne păcălesc comercianții cu produsele eco sau bio - fondprodusebio-1415898111.jpg

Articole de la același autor

Am ajuns să nu mai știm ce mâncăm. Galantarele și rafturile sunt pline de cărnuri, legume, fructe, alimente care mai de care

mai tentante, dar pline de chimicale, hormoni și zaharuri periculoase. Organismul uman primește o doză de "otravă" la fiecare înghițitură pe care o luăm.

În speranța că mâncăm mai sănătos, mulți dintre noi ne-am orientat, în ultima perioadă, către alimentele ecologice și bio. Așa s-a născut o adevărată modă a produselor așa-zise fără substanțe, chimice, hormoni, conservanți etc. Profitând însă de această tendință a consumatorilor, agenții economici au început să practice tehnici comerciale înșelătoare, prin care să ne facă să credem că produsele lor sunt sănătoase. În realitate, însă, multe sunt la fel de nocive și nenaturale, ca și celelalte, însă de câteva ori mai scumpe decât ele.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor verifică permanent produsele bio și ecologice, nu numai prin controlul la etichetă, ci și prin testarea în laborator a conținutului acestora. Așa se face că sunt depistate numeroase produse neconforme, care nu au nicio legătură cu tehnicile eco sau bio de producere sau preparare. Au fost identificate alimente cărora le fusese atribuită calitatea de "produse ecologice" sau "bio"», deși nu se încadrau în prevederile legale. Lipseau inscripționările obligatorii pentru astfel de produse, codul autorității care reglementează activitatea operatorului, precum și sigla UE pentru producția ecologică. De asemenea, s-au găsit neconcordanțe între denumirea sub care se vindea produsul și compoziția acestuia și înscrierea de mențiuni ce pot crea confuzie, ducând la ideea că acel produs este ecologic sau bio, fără să existe o certificare în acest sens.

"Este inadmisibil ca la aproximativ jumătate dintre operatorii economici verificați să fie constatate abateri de la prevederile legale în vigoare. Produsele alimentare ecologice sunt din ce în ce mai căutate de către consumatori, astfel că este imperativ ca acestea să respecte toate normele de siguranță și să nu expună consumatorul la niciun risc. În întreaga țară vom supraveghea neîn-cetat comercializarea și etichetarea produselor alimentare ecologice și nu vom tolera nicio abatere în ceea ce privește informarea completă, precisă și corectă a consumatorilor", a declarat Marius Alexandru Dunca, președintele ANPC.

Sfaturi pentru consumatori

La cumpărarea produselor alimentare ecologice acordați atenție deosebită la aspectul produsului. Urmăriți modul de etichetare al produselor alimentare ecologice, care trebuie să conțină denumirea sub care este vândut alimentul. Lista cuprinzând ingredientele, cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente, care dau specificitate produsului, cantitatea netă pentru alimentele preambalate, data durabilității minimale sau, în cazul alimentelor care din punct de vedere microbiologic au un grad înalt de perisabilitate, data limită de consum, condițiile de depozitare sau de folosire, atunci când acestea necesită indicații speciale, denumirea sau denumirea comercială și sediul producătorului sau ale ambalatorului sau ale distribuitorului înregistrat în Uniunea Europeană. Mai mult, în listă trebuie să apară și locul de origine sau de proveniență a alimentului, dacă omiterea acestuia ar fi de natură să creeze confuzii în gândirea consumatorilor cu privire la originea sau proveniența reală a alimentului, instrucțiunile de utilizare, atunci când lipsa acestora poate determina o utilizare necorespunzătoare a alimentelor, concentrația alcoolică pentru băuturile la care aceasta este mai mare de 1,2% în volum, o mențiune care să permită identificarea lotului, mențiuni suplimentare de etichetare pe grupe de produse.

Comentează știrea

vasile
14 noiembrie 2014
telefon

Ai tot ce iti doresti in viata ta? Ai un plan specific cu ajutorul caruia sa obtii ce iti doresti in viata ta? Intra in afacerea VoipPrepay care te ajuta sa-ti deschizi propiul magazine on line pentru comercializarea de cartele ,plus asigurari,publicitate,telefoane si in curand si altele. . Castiga BANI din: incarcare cartele Orange, Vodafone, Cosmote; Discount 2% .. 4% la combustibil direct pe cardul A-CAR in statiile OMV / PETROM din RO si UE, cu asistenta rutiera gratuita; Discount la Asigurari, in curand si la Partenerii Comerciali, Producatori, in Turism …etc,din Cerinte:un PC si cunostinte minime de folosire. Detalii pt cei interesati va ofer prin email. Pentru cei interesati de detalii trimiteti mesajul "da vreau" la adresa de email [email protected] si promit sa va raspund cu informatii reale in cel mai scurt timp. NU MAI ASTEPTA!!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4531 secunde