Campanie umanitară

Cum puteți ajuta trei familii sărmane să aibă un Paște fericit

171
< 1 min citire
Cum puteți ajuta trei familii sărmane să aibă  un Paște fericit - cumputeti-1428340302.jpg
Trei familii din localitatea Nisipari - în total, 21 de copii și părinții lor - vor avea anul acesta un Paște îmbelșugat. JCI Constanța lansează o campanie umanitară pentru a le oferi acestora sărbători fericite.
Cele trei familii selectate din Nisipari locuiesc în condiții precare: casele le sunt dărăpănate, nu au haine și le lipsesc alimentele de bază. De aceea, au fost alese pentru a beneficia de donațiile constând în alimente, obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite.
Echipa JCI Constanța face un apel public către cei care vor să ajute cele trei familii nevoiașe. Puteți dona haine, alimente, rechizite, orice este binevenit pentru acești oameni. Pe 9 aprilie, toate donațiile în produse vor fi transportate la Nisipari.
"JCI Constanta a strâns deja pachete și donații în produse și haine în urma desfășurării proiectelor Atelierul Zânelor și a campaniei de donare de sânge «Share Your Blood, Save a Life», donatorii cedând bonurile de masă pentru copiii sărmani din Nisipari. Relații suplimentare despre cum pot fi ajutați acești copii puteți afla de la coordonatorul campaniei, Diana Stoica, telefon 0726/682.371", explică reprezentanții JCI Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 27 Iunie 2014
Stire din Social : Luna CORA, luna inimilor deschise
Pagina a fost generata in 0.0414 secunde